Bancnota de 20 de lei intră în circulație astăzi. Cine a fost Ecaterina Teodoroiu, al cărei chip e imprimat pe bancnotă?

Începând de astăzi, 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei.

Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească.

Banca Națională a României a dezvăluit deja prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate din istoria recentă a României, Ecaterina Teodoroiu. Noua bancnotă, în valoare de 20 de lei, intră în circulație pe data de 1 decembrie, iar specimenul bancnotei a fost descris în detaliu de bancă pentru ca românii să-și poată face o idee despre cum va arăta aceasta.

Cine a fost Ecaterina Teodoroiu?

Istoria sa a devenit cunoscută abia în 1928, când maiorul Constantin Bucimeanu a înaintat Serviciului Istoric din Marele Stat Major o biografie a sublocotenentului din timpul războiului, Ecaterina Teodoroiu. Procesul inițiat de acesta a dus la strângerea de materiale și dovezi cu privire la rolul Ecaterinei din timpul Primului Război Mondial.

Poveștile legate de activitatea sa militară au fost, de-a lungul timpului, misticizate, multe dintre faptele acesteia fiind prezentate într-o manieră mai degrabă glorioasă decât realistă, scrie Europa Liberă România.

Un sondaj de opinie recent denotă, în schimb, faptul că Ecaterina Teodoroiu nu este văzută drept cea mai importantă personalitate feminină din istoria României – aproximativ 71,1% din românii care au participat la acest sondaj ar fi atribuit acest titlu Reginei Maria. Ecaterina Teodoroiu se regăsește, în schimb, pe locul doi, cu doar 66,7% din voturi.

În ultimul secol, discuțiile legate de Regina Maria și familia regală a României au întâmpinat diferite piedici impuse de comuniști. Odată cu instaurarea regimului comunist, istoricii sistemului au relatat despre aceasta că ar fi fost o „agentă a capitalismului englez” datorită originilor sale.

La data de 22 august 1917 a murit în luptele de la Mărășești, cea supranumită „Eroina de la Jiu”, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă. Ecaterina Teodoroiu pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu şi-a început activitatea în război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, după care a cerut să lupte pe front, remarcându-se în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare.

Însuși regele Ferdinand I i-a acordat personal la data de 19 martie 1917, distincția „Virtutea militară” şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind în același timp comanda unui pluton din Regimentul 43 Infanterie. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti, fiind răpusă de două gloanțe ce au lovit-o în piept.

A fost înmormântată iniţial pe valea Pârâiaşului, în locul numit „Poienele”, cu onoruri militare, iar la 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului lui Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, în cadrul unor ample funeralii naţionale. Sicriul eroinei a fost confecţionat din oţelul unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă betonată din faţa catedralei din Târgu Jiu. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură pe care sunt sculptate imagini reprezentând scene din viaţa Ecaterinei Teodoroiu.

Descrierea bancnotei

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021”, valoarea nominală în cifre „20”.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranță vor fi prezentate în conferința din 26 noiembrie.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura