Băieții sunt campionii Sibiu Sands 2015

Final furtunos la turneul de volei pe plajă Sibiu Sands 2015, echipa Băieții a câștigat finala în fața Moldovei 77, cu scorul de 2-1, într-un meci în care fiecare punct a contat și fazele au ridicat galeria în picioare.

SS1  SS3Primii care au intrat, duminică, pe teren, au fost finaliștii de la categoria Mixt. S-au înfruntat la fileu sibienii de la AD 810 (Dinculescu Dan/Pausescu Alex), care nu pierduseră niciun meci până în finală, cu cei de la Cluj (Băcilă Răzvan/Budea Dragoș). Clujenii au câștigat primul meci cu 2-0 la seturi. După pauză, finala (în sistem cu dublă eliminare) a fost rejucată, câștigători fiind, după un meci incredibil, sibienii de la AD 810, care și-au revenit spectaculos și s-au impus fără drept de apel cu 2-0 la seturi.
“A fost o finală destul de grea, participăm pentru a treia oară dar e prima data când luăm un titlu. După ce am pierdut primul meci am mers pe idea că ce va fi, va fi”, a declarat Dan Dinculescu. “A fost un meci foarte obositor, soarele a fost crâncen. Am vrut să facem jocul cel mai bun și din fericire ne-a ieșit”, a completat Alex Pausescu. Este pentru prima data când o echipă sibiană câștigă primul loc la Sibiu Sands.
A urmat meciul de la Open Feminin, pentru desemnarea locului III, dintre CSU Reșița/CSM Timișoara (Melniciuc Adriana/Ungureanu Adelina) și U Cluj (Bucur Raluca/Dancu Lorena). Favoritele, fetele de la CSU Reșița/CSM Timișoara, care au câștigat locul III la Balcaniada de la Timișoara, s-au impus rapid, calificându-se în finală cu scorul de 2-0. Aici au întâlnit vicecampioanele de la Balcaniadă, echipa Satu Mare (Vaida Beata/Matei Adriana), pe care le-au învins cu scorul 2-0. Meciul s-a rejucat, CSM Satu Mare venind de pe tabelul învingătorilor. Acestea și-au adjudecat, până la urmă, finala, cu 2-1 la seturi, într-un meci foarte strâns și tensionat. “A fost foarte greu. În primul set am reușit să respectăm strategia și ne-am mobilizat foarte bine, pentru că veneam după un meci pierdut. Este un rezultat foarte bun pentru noi”, au declarat fetele, care joacă pe nisip doar de câteva luni.
La categoria Open Masculin, lucrurile erau aproape clare. Astfel, în finala mică, Fan Arad 2 (Holhoș Adrian/Lung Emil), campionii naționali en titre, au înfruntat pe teren CSU Reșița 1 (Ilie Gheorghe/Farcaș Tudorel). A fost un meci cât o finală, cu o luptă aprigă pentru fiecare punct. După ce au pierdut primul set, campionii de la Fan Arad 2 și-au revenit, iar în setul 3 s-au impus cu 15-6, ocupând, astfel, locul III la Sibiu Sands 2015.
În finala mare, Băieții (Drăghici Marius/Miron Catalinaveau) aveau de înfruntat una din prezențele internaționale de la turneu, Moldova 77 (Dudicov Roman/Chisleacov Timofei). După ce au pierdut primul set, la un scor extrem de strâns, Băieții au reușit să se impună în celelalte două seturi, ultimul câștigându-l cu 15-9. A fost un meci furtunos, care a ridicat publicul în picioare. Băieții sunt la prima participare la Sibiu Sands.
“Băieții au jucat foarte bine, a fost greu pentru că sunt foarte vociferanți. Sportul trebuie să fie frumos, fairplay, au fost câteva momente neplăcute pentru mine. Vreau să îi felicit, însă, a fost un meci foarte strâns și ei au meritat azi să câștige, au fost mai puternici. Turneul a fost foarte frumos și oamenii de aici sunt foarte deschiși, au venit să mă felicite, sunt foarte buni și prietenoși, iar atmosfera a fost superbă”, a declarat, la finalul meciului, Roman Dudicov, care mai spune că de-abia așteaptă ediția de anul viitor, când vor veni mai pregătiți.
“Meciul a fost foarte interesant, datorită faptului că ne-au prins pe picior greșit în primul set. Important este că totul s-a terminat cu bine și am reușit să câștigăm, dorința noastră de a juca bine și de a câștiga a fost mai mare decât a adversarilor, mulțumesc coechipierului meu pentru că m-a susținut. A fost un turneu foarte frumos și bine organizat”, a declarat Marius Drăghici, de la Băieții.
Aproximativ 15.000 de persoane au asistat în tribună sau au fost în trecere prin Piața Mică, luând contact indirect cu acest sport nou pentru Sibiu, în cele șase zile de turneu. În total, 38 de echipe din Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Oradea, Cluj, Arad, Zalău, București, Reșița și Chișinău s-au înfruntat pe nisipul din Piața Mică, pentru premiile de peste 3.000 de euro, puse în joc de către organizatori.SS2
Sibiu Sands, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu. Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și SC DPC SA.
Sponsor principal: UNIMAT – materiale de construcții. Parteneri de eveniment: Metropolis, Ciuc Radler și Kendrion.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*