Avrigul, vizitat de italieni în cadrul unui program comunitar Erasmus

Avrigul a primit ieri vizita unei delegații din Italia, în cadrul unui program comunitar Erasmus, despre eco-sustenabilitate și accesibilitate în turism și valorificarea patrimoniului.

Foto: Primăria orașului Avrig
Liderul de proiect a fost reprezentat de Comune Di Chiari din Italia, care implementează proiectul împreună cu Comune di Brescia și Ambiente Parco (Italia), ACZ Consulting și Consiliul Judetean Sibiu.

În cadrul vizitei, oaspeții italieni au vizitat Ferma de cerbi de la Poiana Neamțului, unde au gustat din plin experiența de a vedea de aproape cerbii si ciutele și de a le hrăni din palmă.

rptoz

La Anna Charisma Chalet, au admirat peisajul, s-au bucurat de liniștea pe care o oferă locul și au descoperit adevărate comori naturale – cascade, păduri seculare și viață sălbatică – toate numai bune de explorat.
La Brambura Park, aceștia au descoperit un parc de distracții inedit, cu o casă cu susul in jos și o mini grădină zoologică iar ultima oprire a fost la Fabrica de Bere Augusta, unde au gustat berea locală și au aflat cum este preparată.

rbsh_vivi

Mai multe obiective turistice din Avrig și Zona turistică Valea Avrigului au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al Primăria Orașului Avrig, Lidia Badila , în cadrul unei întâlniri oficiale, care a avut loc în această dimineață la Consiliul Județean Sibiu.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a crește și de a îmbunătăți cunoștințele și gradul de conștientizare, la nivelul actorilor locali- cheie, în ceea ce privește politicile locale din domeniul persoanelor cu dizabilități și inițiative care vizează turismul durabil.
Unul dintre rezultatele așteptate, ca urmare a implementării proiectului, este creșterea calității și eficienței politicilor publice în domeniul turismului durabil și al valorificării inovatoare a patrimoniului cultural și natural.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*