Avem din nou decese asociate COVID și 12 cazuri noi

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26374 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore, 12 persoane).

Până la data curentă au fost vindecate 21098 de persoane, iar 1027 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 124 de persoane, dintre care pe ATI 17 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 311 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1004 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 208 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 33 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 100 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 84 de polițiști.

Astfel, au fost verificate 737 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 62 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 183 de mijloace de transport, din care 8 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei, dintre care 2 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, aplicate de Poliția Orașului Copșa Mică pentru nerespectarea măsurii carantinei, respectiv 1 sancțiune în valoare de 1.000 de lei, aplicată de Poliția Municipiului Sibiu pentru nerespectarea măsurii izolării.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*