Tensiunea mare și fibrilația atrială sunt printre cele mai importante cauze ale accidentului vascular cerebral, avertizează medicul cardiolog Minodora Teodoru, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, de Ziua Mondială de Prevenire a AVC.
Foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu
1. Doamna doctor, cât de important este rolul inimii în prevenirea unui accident vascular cerebral și care sunt afecțiunile cardiace ce cresc cel mai mult acest risc?
Relația dintre patologia cardiovasculară și accidentul vascular cerebral (AVC) este una complexă, fundamentată pe mecanisme fiziopatologice comune, în special ateroscleroza, disfuncția endotelială, remodelarea vasculară și fenomenele tromboembolice.
O proporție semnificativă a accidentelor vasculare cerebrale ischemice este asociată unor afecțiuni cardiovasculare preexistente, uneori insuficient diagnosticate sau controlate terapeutic.
Un rol deosebit de important îl are hipertensiunea arterială, recunoscută drept unul dintre principalii factori de risc modificabili pentru accidentul vascular cerebral, atât ischemic, cât și hemoragic. Fibrilația atrială ocupă și ea un loc central, fiind una dintre principalele cauze de AVC cardioembolic.
Alte afecțiuni cardiace asociate unui risc crescut de evenimente cerebrovasculare includ insuficiența cardiacă, anumite valvulopatii, prezența protezelor valvulare mecanice și cardiomiopatiile. Aceste patologii pot favoriza evenimentele embolice prin mecanisme diferite, iar riscul individual trebuie evaluat în funcție de particularitățile clinice și de prezența factorilor de risc asociați.
În concordanță cu recomandările actuale ale Societății Europene de Cardiologie, prevenția accidentului vascular cerebral presupune o abordare integrată, bazată pe identificarea precoce a afecțiunilor cardiovasculare, evaluarea individualizată a riscului cardiovascular și tromboembolic, controlul riguros al factorilor de risc și instituirea unor strategii terapeutice fundamentate pe dovezi științifice.
Este esențial să înțelegem că identificarea și tratarea precoce a patologiei cardiace, alături de controlul optim al factorilor de risc cardiovasculari, reprezintă elemente fundamentale pentru reducerea incidenței accidentului vascular cerebral, a dizabilității neurologice și a mortalității asociate.
2. Hipertensiunea arterială este considerată unul dintre principalii factori?
Hipertensiunea arterială reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular modificabili și un determinant major al apariției accidentului vascular cerebral, atât ischemic, cât și hemoragic. Importanța sa clinică derivă nu doar din prevalența crescută în populația generală, ci și din impactul direct asupra structurii și funcției sistemului vascular cerebral.
Expunerea cronică la valori tensionale crescute determină creșterea rigidității arteriale și accelerarea procesului aterosclerotic. La nivelul circulației cerebrale, aceste modificări favorizează dezvoltarea bolii vasculare a arterelor mici, apariția leziunilor ischemice și creșterea vulnerabilității vaselor la evenimente hemoragice. Astfel, hipertensiunea arterială contribuie semnificativ atât la producerea accidentelor vasculare cerebrale ischemice, cât și a hemoragiilor intracerebrale.
Un aspect deosebit de important este caracterul frecvent asimptomatic al hipertensiunii arteriale. Numeroși pacienți prezintă valori tensionale crescute timp îndelungat, fără manifestări clinice evidente, în timp ce afectarea organelor țintă progresează. Din acest motiv, măsurarea periodică a tensiunii arteriale și identificarea precoce a valorilor patologice constituie elemente fundamentale ale prevenției cardiovasculare.
Conform ghidului Societății Europene de Cardiologie (ESC) privind managementul hipertensiunii arteriale, diagnosticul de hipertensiune arterială este definit prin valori ale tensiunii arteriale sistolice de cel puțin 140 mmHg și/sau ale tensiunii arteriale diastolice de cel puțin 90 mmHg, determinate în cabinetul medical. Totodată, ghidul introduce categoria de tensiune arterială crescută, definită prin valori sistolice de 120–139 mmHg și/sau diastolice de 70–89 mmHg, subliniind importanța evaluării riscului cardiovascular global și a intervenției precoce asupra factorilor de risc asociați.
Pentru majoritatea adulților care beneficiază de tratament antihipertensiv este importantă atingerea unei tensiuni arteriale sistolice de 120–129 mmHg, cu condiția unei toleranțe clinice adecvate. Aceste obiective trebuie individualizate în funcție de vârstă, statusul funcțional, fragilitate, comorbidități și toleranța la tratament.
Din perspectiva prevenției accidentului vascular cerebral, controlul optim și pe termen lung al tensiunii arteriale reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții terapeutice disponibile. Diagnosticul precoce, monitorizarea regulată și aderența la tratament pot reduce semnificativ riscul de evenimente cerebrovasculare majore, contribuind la diminuarea mortalității și a dizabilității neurologice asociate acestora.
3. Fibrilația atrială este o afecțiune care poate crește riscul de AVC. Cum o putem recunoaște și de ce sunt atât de importante diagnosticul precoce și tratamentul recomandat de medic?
Fibrilația atrială reprezintă cea mai frecventă aritmie cardiacă susținută întâlnită în practica clinică și constituie unul dintre principalii factori de risc pentru accidentul vascular cerebral ischemic de origine cardioembolică. Importanța sa clinică este determinată atât de prevalența crescută, în special la populația vârstnică, cât și de asocierea cu un risc semnificativ de evenimente tromboembolice, insuficiență cardiacă, spitalizare și mortalitate cardiovasculară.
Manifestările clinice ale fibrilației atriale sunt variabile și pot include palpitații, percepția unui ritm cardiac neregulat, fatigabilitate, reducerea toleranței la efort, dispnee, amețeli sau episoade de lipotimie. Cu toate acestea, o proporție importantă a pacienților poate prezenta forme asimptomatice sau paucisimptomatice, diagnosticul fiind stabilit incidental, în cadrul unei evaluări medicale de rutină sau prin monitorizarea electrocardiografică. Prevenția accidentului vascular cerebral reprezintă un obiectiv terapeutic fundamental în managementul fibrilației atriale.
La pacienții cu risc tromboembolic crescut, anticoagularea orală reprezintă principala strategie de prevenție a accidentului vascular cerebral ischemic. Trebuie subliniat faptul că restabilirea ritmului sinusal, fie prin cardioversie, fie prin tratament antiaritmic sau ablație, nu determină automat dispariția riscului tromboembolic. Decizia privind continuarea anticoagulării pe termen lung trebuie fundamentată pe profilul individual de risc al pacientului și nu exclusiv pe prezența sau absența episoadelor documentate de fibrilație atrială.
Identificarea precoce a acestei aritmii și instituirea unui tratament adecvat, individualizat conform recomandărilor actuale, pot reduce substanțial riscul de evenimente cerebrovasculare, contribuind la prevenirea dizabilității neurologice și la îmbunătățirea prognosticului pe termen lung.
