Avans economic modest. Comisia Națională de Prognoză a revizuit în scădere estimarea de creștere economică a României la 1% din PIB.

Comisia Națională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1% din PIB, estimarea privind avansul economiei în acest an.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, estimarea de creştere economică pentru acest an, pe fondul unul declin accelerat al activităţii, în special în industrie şi agricultură.

Spre exemplu, la mijlocul lunii trecute, Comisia Europeană prognoza un deficit bugetar de 8% din PIB în cazul României, peste ținta asumată de Guvern, și un avans economic modest de doar 1,4%.

România, estimări modeste privind avansul economic

„Evoluţiile macroeconomice din primele trei trimestre şi ale indicatorilor sectoriali din perioada ianuarie-octombrie 2024 arată o decelerare mai amplă a activităţii economice pentru anul curent decât cea din estimarea precedentă, evoluţie generalizată în majoritatea domeniilor de activitate”, apreciază Comisia Națională de Prognoză (CNSP) în raport.

Problemele economiei românești sunt accentuate astfel atât în sectorul agricol (seceta a afectat culturile de porumb, floarea soarelui și soia), cât și în cel industrial.

Pe partea ofertei, avansul economiei a fost afectat în anul curent şi de rezultatele modeste din construcţii (-0,4% faţă de 4,8% în prognoza de vară), în principal determinate de evoluţia nefavorabilă a construcţiilor rezidenţiale.

„Perioadele anterioare, marcate de un nivel ridicat al inflaţiei şi creşterea ratelor dobânzilor pentru creditele imobiliare au condus la un comportament prudent în rândul populaţiei privind achiziţia de locuinţe, ceea ce a afectat dinamica pieţei”, explică CNSP în documentul citat.

Singurul sector pentru care s-a estimat un impact pozitiv a fost cel al serviciilor, dar cu o susţinere modestă a ritmului PIB, cu 0,8%, pe fondul unor evoluţii favorabile a serviciilor din domeniul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice, a celor culturale şi recreative, precum şi a celor din ramura comerţ, hoteluri şi restaurante.

Mai puține investiții și deficit comercial ridicat

Astfel performanţa slabă a construcţiilor a determinat o reevaluare a creşterii investiţiilor brute, respectiv o reducere cu 3,7% faţă de prognoza anterioară. În sens descrescător a fost modificată şi dinamica consumului guvernamental, trecând în palierul negativ (-1%).

În ceea ce priveşte consumul privat, creşterea de 5,4%, estimată în prognoza de vară, a fost menţinută şi în actuala prognoză.

Exportul net va avea un impact negativ superior, reducând dinamica PIB cu 2,5%, astfel că prognoza arată o reducere de 0,4% a exportului net în acest an, la 92,7 miliarde de euro.

Importul este estimat în creştere cu 3,3%, la 126,1 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale va urca la 33,4 miliarde de euro, de la 29 miliarde de euro în 2023, iar deficitul de cont curent la 28,1 miliarde euro (22,6 miliarde de euro în 2023), respectiv 7,9% din PIB (faţă de 7% din PIB în anul anterior).

Estimările privind inflaţia pentru anul curent s-au revizuit crescător cu 0,4 puncte procentuale, la 5%, ca urmare a intensificării creşterilor de preţ în ultimul trimestru, rezultând o abatere marginală de doar 0,1% pentru media anuală.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Dinamica PIB pentru anul viitor a fost revizuită cu un punct procentual, până la 2,5%. Pe termen mediu (2026 – 2028), ritmul anual de creştere a produsului intern brut este estimat la 2,7%, în condiţiile continuării absorbţiei fondurilor europene.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura