Aeroportul Internațional Sibiu anunță extinderea programului de zboruri operate de Austrian Airlines către Viena, prin introducerea unor curse de dimineață în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, începând de mâine.

sursa foto: Aeroportul Internațional Sibiu
Reprezentanții aeroportului consideră că noul program aduce beneficii importante pentru pasageri, oferind mai multă flexibilitate și acces îmbunătățit la rețeaua globală a grupului Lufthansa, din care face parte compania austriacă.
Noile zboruri sunt destinate atât călătorilor de afaceri, cât și celor care aleg să călătorească în scop turistic sau pentru a-și vizita familia și prietenii. Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Sibiu, fiecare frecvență suplimentară contribuie la consolidarea conectivității regionale și la dezvoltarea oportunităților economice și turistice ale zonei.
„Într-o perioadă în care conectivitatea regională este mai importantă ca oricând, fiecare frecvență nouă reprezintă un pas înainte. Sibiul continuă să se conecteze”, au transmis reprezentanții aeroportului.

sursa foto: Aeroportul Internațional Sibiu
Aceștia subliniază și importanța parteneriatului de lungă durată cu Austrian Airlines, care durează de două decenii. Decizia companiei de a extinde operațiunile la Sibiu este văzută ca un semnal de încredere în potențialul regiunii și în cererea existentă pentru conexiuni aeriene internaționale.
Prin această modificare de program, pasagerii din Sibiu și din regiune vor beneficia de conexiuni mai rapide și mai eficiente către numeroase destinații europene și intercontinentale prin hub-ul de la Viena.













