August, luna drumețiilor în județul Sibiu. Zeci de trasee, ture cu bicicleta, excursii pentru copii și degustări de vin în calendarul Anii Drumeției

Luna august, cunoscută în tradiția populară drept „Gustar”, aduce unele dintre cele mai spectaculoase experiențe în natură din județul Sibiu. Programul Anii Drumeției propune, pe parcursul întregii luni, peste 30 de drumeții și activități în aer liber, de la trasee alpine în Munții Făgăraș și ture de e-bike, până la excursii dedicate familiilor, cules de fructe de pădure și degustări de vin.

sursa foto: Anii Drumeției

Asociația Județeană de Turism Sibiu a publicat calendarul drumețiilor din luna august, perioadă în care natura oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje ale anului. Nu întâmplător, august poartă denumirea populară de „Gustar”, fiind luna în care fructele și legumele ajung la maturitate, iar pădurile sunt pline de afine, zmeură și mure.

Calendarul este unul dintre cele mai bogate din acest sezon și cuprinde trasee pentru toate nivelurile de dificultate. Participanții vor putea descoperi crestele spectaculoase ale Munților Făgăraș, lacurile glaciare Bâlea și Capra, Vârful Buteanu, Canionul Porumbacu, Drumul Tunurilor sau Valea Sâmbetei.

Programul include și numeroase activități dedicate familiilor și copiilor, precum drumeții tematice, inițieri în tehnici de escaladă, excursii pe Colinele Transilvaniei sau trasee special concepute pentru micii montaniarzi.

Un loc special în program îl ocupă drumețiile dedicate sezonului fructelor de pădure. Participanții sunt invitați la ture de cules de afine, zmeură și mure în Munții Cindrel și Făgăraș, dar și la excursii care combină natura cu gastronomia locală.

Pentru cei care preferă experiențele relaxante, calendarul propune și ture cu biciclete electrice pe dealurile Mărginimii Sibiului, plimbări prin pădurile din jurul Rășinariului, o drumeție încheiată cu degustare de vin în Podgoria Apoldium, precum și trasee nocturne organizate în perioada Perseidelor.

Drumețiile vor avea loc pe tot parcursul lunii august, fiind coordonate de ghizi autorizați, iar organizatorii recomandă înscrierea din timp, deoarece numărul de locuri este limitat pentru majoritatea traseelor.

Programul complet al excursiilor este disponibil pe pagina Anii Drumeției, unde participanții pot consulta detaliile fiecărei ture, gradul de dificultate și condițiile de participare.