Au speriat etilotestul! Incredibil ce alcoolemie avea șoferul unui microbuz

În perioada 5 – 7 mai a.c., polițiștii rutieri au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 50 de permise de conducere, au retras 28 de certificate de înmatriculare și au aplicat 736 de sancțiuni contravenționale în valoare de 222.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 17,00, în localitatea Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dimitrie Cantemir de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Cisnădie.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La aceeași dată, în jurul orei 21,45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șaroș pe Târnave de către un localnic în vârstă de 49 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 08,30, pe strada Livezii din localitatea Târnava, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au depistat un localnic în vârstă de 44 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus nu este înmatriculat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 11,30, în orașul Avrig, în timp ce conducea un microbuz transport marfă pe strada Mihai Viteazu, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Mârșa, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp și cu zidul unui imobil.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Avrig, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 17,00, pe strada Bisericii din localitatea Moșna, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 61 de ani, care conducea un tractor.

Întrucât rezultatul testării a fost unul de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza celor constatate, la nivelul  Secției de Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*