Au înflorit Tulipanii în grădina Palatului Brukenthal din Avrig

Odată cu venirea primăverii, în grădina Palatului Brukenthal din Avrig a început spectacolul înfloririi Tulipanului, sau arborele lalea cum mai este cunoscut.

Foto: Facebook Palatul Brukenthal Avrig

„În fiecare an, în zona numită “Grădina cu triunghiuri” a Palatului Brukenthal Avrig, la sfârşitul primăverii şi începutul verii se dezlănţuie spectacolul înfloririi Tulipanului (“Arborele Lalea” – Liriodendron Tulipifera). Deşi, conform specialiştilor, au o vechime considerabilă (peste 250 de ani), cele câteva exemplare de Tulipan ce trăiesc în cadrul frumosului complex baroc de la Avrig se încăpăţânează să înflorească an de an, florile gălbui – portocalii, asemănătoare lalelelor, fiind precum mărgăritarele în marea de frunze verzi cu formă de liră” au transmis reprezentanții Palatului Brukenthal din Avrig.

Foto: Facebook Palatul Brukenthal Avrig

Tulipanul este poate unul din cei mai deosebiți arbori, în ce priveste dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul și culoarea florilor și a frunzelor. Foarte rezistent la condițiile de mediu, are o creștere rapidă și continuă. În regiunile de origine, unele exemplare pot ajunge și la 200 sau chiar 300 de ani, când pot atinge 30 m înălțime și peste un metru în diametru.

Ceea ce impresionează foarte mult la acest arbore, este aspectul florilor, de aproximativ 4-5 cm, ce seamănă foarte bine cu niște lalele.

Foto: Facebook Palatul Brukenthal Avrig

Acestea pot fi complet galbene sau pot avea nuanțe de galben-verzui cu o dungă de un portocaliu intens, ce străbate ca o centură toate petalele. Frunzele au formă de liră și culoare verde intens.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*