Au cucerit Dolomiții în alergare. Rezultate excelente pentru Ciprian Pupăză, Marius Gabriel Rus și Gicu Dudaș

Alergătorii montani medieșeni au demonstrat în weekend că pasiunea, disciplina și perseverența pot duce la performanțe impresionante pe cele mai dificile trasee montane ale Europei. La Dolomiti Extreme Trail, una dintre cele mai prestigioase competiții de alergare montană din Italia, au obținut rezultate impresionante.

(Dan GREAVU)

foto arhivă (sursa foto: facebook/Ciprian Pupaza gmm)

Ciprian Pupăză, în elita cursei de 55 km

Cea mai spectaculoasă performanță i-a aparținut medieșeanului Ciprian Pupăză stabilit în Italia și legitimat la ASD Magredi Mountain Trail. Acesta a încheiat cursa de 55 de kilometri pe un excelent loc 11 la Open masculin și locul 13 în clasamentul general, cu timpul de 8 ore, 4 minute și 8 secunde. Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât proba de 55 km a adunat la start peste 400 de concurenți, mulți dintre ei sportivi consacrați ai circuitului internațional de trail running.

Gheorghe Dudaș, o cursă de caracter

Gicu Dudaș (sursa foto: facebook/ATE Dianthus)

Tot în proba de 55 km, medieșeanul Gheorghe Dudaș, reprezentând ATE Dianthus Mediaș, a reușit o evoluție excelentă, terminând pe locul 97 la Open masculin, cu timpul de 10 ore, 26 minute și 2 secunde.
Într-o competiție extrem de solicitantă, cu diferențe mari de nivel și porțiuni tehnice dificile, clasarea sa în prima parte a plutonului reprezintă o performanță deosebită.

Marius Gabriel Rus, impresionant pe traseul de 72 km

Marius Gabriel Rus (sursa foto: facebook/ATE Dianthus)

Un alt rezultat important pentru sportul medieșean a venit în cursa de 72 km, unde Marius Gabriel Rus, de la ATE Dianthus Mediaș, a ocupat un remarcabil loc 37 la Open masculin, după 13 ore, 2 minute și 25 de secunde de efort continuu.
Proba a reunit aproape 300 de alergători, iar traseul, cu o diferență de nivel de aproximativ 4.950 de metri, a pus la încercare rezistența fizică și psihică a tuturor participanților.

Colegii de la ATE Dianthus Mediaș au transmis un mesaj emoționant după competiție: „Felicitări colegilor noștri, Sika Marius și Gicu Dudaș, pentru participarea la concursul Dolomiti Extreme Trail! Sika a alergat 72 km, cu diferență de nivel de 4.950 m, în 13h02min, iar Gicu 55 km, cu diferență de nivel de 3.600 m, în 10h26min. O performanță extraordinară, care vorbește despre ambiție, rezistență, disciplină și multă pasiune pentru alergarea montană! Suntem mândri de voi!

Românii au dominat cursa de 55 km

Ediția din acest an a adus și o performanță colectivă de excepție pentru atletismul românesc. Proba de 55 km a fost cucerită de sportivii din România.
La feminin s-a impus Ioana Mădălina Amariei, reprezentanta Kailas Fuga Team, în timp ce la masculin victoria i-a revenit lui Bogdan Damian, colegul său de club.
Succesul lor confirmă nivelul tot mai ridicat al alergătorilor români în competițiile internaționale de trail running.

O competiție de referință în lumea trail runningului

Desfășurată în spectaculoasa Val di Zoldo, la poalele Dolomiților italieni, Dolomiti Extreme Trail este considerată una dintre cele mai apreciate competiții de profil din Italia. Lansată în 2013, întrecerea a devenit un reper pentru iubitorii alergării montane datorită organizării impecabile și traseelor extrem de tehnice.
Competiția include șapte probe, de la 11 km până la ultramaratonul de 103 km, traversând păduri alpine, grohotișuri, poteci istorice și zone aflate în apropierea unor vârfuri din patrimoniul UNESCO al Dolomiților. Organizatorii descriu experiența ca pe un „trail pur”, într-un decor montan spectaculos, ferit de turismul de masă.