Românii care doresc să călătoreacă în Franța sunt avertizați că nivelul de alertă pentru un posibil atentat terorist a fost ridicat de autorități la cel mai înalt nivel, notează Monitorul de Cluj.
Foto: pexels.com
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt – „urgenţă atentat”, pe întreg teritoriul francez.
Decizia a fost luată în urma atacului terorist care a avut loc în data de 13 octombrie într-un liceu din oraşul Arras, departament Pas-de-Calais, soldat cu decesul unui profesor şi rănirea gravă a altor două persoane.
Nivelul „urgenţă atentat” reprezintă un apel la vigilenţă adresat instituţiilor franceze şi populaţiei şi permite consolidarea dispozitivelor de militari ai operaţiunii „Sentinelle”, pentru a sprijini poliţia şi jandarmeria în protejarea cetăţenilor, arată sâmbătă MAE. Acesta implică autorităţile centrale, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie, precizează sursa citată.
Cum pot cere asistență cetățenii români?
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.