Atenție, șoferi! Două transporturi agabaritice traversează județul Sibiu

În perioada 12 – 16 noiembrie, pe ruta Sibiu – Agigea Port se vor desfășura două transporturi cu depășiri, informează CNAIR.

Cele două transporturi vor urma traseul: Sibiu – A1 – DN7 – Pitești – A1 – DN Centura București – Intersecția (DN4 cu DN Centura București) – A2 – A4 – Agigea Port

Vehiculele transportă piese metalice industriale.

„Lățimea maximă a vehiculelor este 3,20 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm ca în conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.

Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”, transmit reprezentanții companiei de drumuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*