Aproximativ 20 de antreprenori din domeniul ospitalității au participat la un atelier interactiv organizat la Avrig, în cadrul unui program derulat de Fundația Conservation Carpathia. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a orașului și a vizat dezvoltarea și promovarea experiențelor turistice locale din Țara Oltului.

sursa foto: Primăria orașului Avrig
Potrivit organizatorilor, atelierul a fost conceput ca o sesiune practică și interactivă, oferind participanților ocazia de a lucra în echipă și de a identifica soluții concrete pentru creșterea atractivității zonei turistice. Proprietarii de pensiuni și puncte gastronomice locale au explorat metode prin care își pot diversifica oferta și pot atrage mai mulți vizitatori.
Pe parcursul celor aproximativ șase ore, au fost abordate teme relevante pentru industria turismului, precum tendințele actuale, tehnici de storytelling, fidelizarea turiștilor și dezvoltarea de produse turistice autentice. Accentul a fost pus pe valorificarea specificului local și pe crearea unor experiențe memorabile pentru oaspeți.

sursa foto: Primăria orașului Avrig
Reprezentanții Primăria Avrig subliniază că astfel de inițiative contribuie la consolidarea Țara Oltului ca destinație turistică autentică, dar și la susținerea antreprenorilor locali în dezvoltarea unor servicii competitive și sustenabile.











