Atacant camerunez la FC Hermannstadt

Camerunezul Christ Nkama Afalna este noul atacant al formației FC Hermannstadt. În vârstă de 27 de ani, jucătorul are 1,87 metri și vine să întărească compartimentul ofensiv al echipei, semnând un contract valabil pentru un sezon și jumătate.

(Redacția)

sursa foto: FC Hermannstadt

Cu o înălțime de 1,87 metri, Afalna evoluează în principal pe postul de atacant central, dar poate fi utilizat și în flancurile atacului, pe ambele părți ale terenului, fiind un jucător ambidextru. În cariera sa, acesta a evoluat în Camerun pentru AS Matelots, iar în România a îmbrăcat tricoul formațiilor Șomuz Fălticeni și Unirea Slobozia.

În prima parte a actualului sezon, la Unirea Slobozia, Christ Afalna a bifat 21 de prezențe în toate competițiile, reușind să marcheze patru goluri și să ofere două pase decisive. În august a avut cea mai mare cotă din carieră – 600.000 euro, potrivit transfermarkt.ro, în aceste zile fiind evaluat de același site la 550.000 de euro.