În weekendul 24-25 octombrie, Strada Arhivelor redevine punctul de întâlnire al artiștilor, iubitorilor de cultură și al comunității locale prin evenimentul ART WALK, un festival urban care aduce împreună expoziții de artă, fotografie, poezie, muzică live, dialoguri despre patrimoniu și activități dedicate mobilității urbane.

sursa foto: Art Walk Festival
Pe parcursul celor două zile, în intervalul 12.00 – 22.00, publicul va putea explora secțiunea„Arta Aproape”, care reunește expoziții semnate de artiști ai HUMA STUDIO, lucrări de ilustrație digitală realizate de Andrei Szabo, desene semnate de Arthur Bodnár, lucrări de desen și grafică ale lui Alin Spînu, precum și fotografii prezentate în cadrul Maratonul de Fotografie.
Festivalul propune și activități participative, precum Urban Flow – Ride & Connect, un eveniment dedicat bicicliștilor și pasionaților de mobilitate urbană, organizat împreună cu Urban Bike, dar și Versuri care circulă, un schimb de poezie și conversații coordonate de poeta slam, Sandy Stancu.
În zona dedicată lecturii, Biblioteca de Stradă va găzdui sesiuni de book swap și recomandări de carte, oferind participanților ocazia de a descoperi noi titluri și de a împărtăși pasiunea pentru lectură.

sursa foto: Art Walk Festival
Duminică, programul este completat de o întâlnire cu fotografa Dana Guzun, în cadrul expoziției„Vietnam: dincolo de cărțile poștale”, unde vizitatorii vor putea afla poveștile din spatele imaginilor și experiențele trăite în timpul călătoriei sale.
Tot duminică va avea loc și conversația publică „Rezonanțe urbane. De la Strada Arhivelor la Piața Schiller”, la care participă istoricul Răzvan Pop și lect. univ. dr. Daniela Stanciu Păscărița, moderată de Oana Ciucă, aducând în prim-plan poveștile și identitatea culturală a zonei.
Pe lângă programul artistic, vizitatorii vor putea descoperi creațiile artiștilor și producătorilor locali în cadrul Mic Bazar, unde vor fi prezente obiecte de artă, ceramică, gravură, printuri și selecții de haine vintage. De asemenea, atmosfera va fi animată pe tot parcursul weekendului de seturi muzicale susținute de DJ (Ioana b2b Mate, Cristina b2b Toygun, The Eclectors și Flaneur) și de sesiuni de muzică live în cadrul unui Open Mic dedicat artiștilor emergenți.

sursa foto: Art Walk Festival
ART WALK invită comunitatea să redescopere orașul prin artă, dialog și experiențe culturale autentice, într-un eveniment care pune în valoare creativitatea locală și spiritul comunitar.












