Peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani au simptome de dependență de rețelele sociale. România ocupă astfel primul loc din 44 de țări, într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății. Media europeană este de 11%. Cifrele au fost prezentate vineri, la Sibiu, la o dezbatere despre dependența copiilor de ecrane, transmite Raluca Turcan.
Foto: Raluca Turcan
Raluca Turcan:
„Sute de mii de copii din România sunt vulnerabili în fața unei dependențe care ar trebui să dea fiori autorităților. Dar nu doar lor, fiindcă, spre deosebire de alte dependențe, pe aceasta o văd manifestându-se la majoritatea adulților din jurul lor. Este vorba despre dependența de telefoanele inteligente.
Foto: Raluca Turcan
Vineri, la Sibiu, această temă a strâns laolaltă un număr impresionant de oameni, din toate domeniile relevante în această speță. Cadre didactice, psihologi și psihiatri, reprezentanți ai instituțiilor de ocrotire a minorilor, ai celor de ordine publică și din administrație, cu toții au răspuns apelului pe care l-am lansat împreună cu Asociația „Copii, nu ecrane”.
M-am simțit nu doar copleșită de numărul mare de participanți, ci și onorată de disponibilitatea lor sinceră de a se implica, pentru că este unul dintre acele subiecte care are nevoie de promovare masivă pentru a pătrunde și pentru a produce efectele dorite.
Foto: Raluca Turcan
Datele sunt acestea: România ocupă primul loc din 44 de țări într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății privind utilizarea problematică a rețelelor sociale la adolescenți. PRIMUL LOC! Peste 22% dintre copiii noștri cu vârste între 11 și 15 ani au simptome de dependență: nu se mai pot opri din verificat telefonul, nu mai au timp de teme, dorm prost, devin anxioși și neliniștiți când le este luat telefonul. Media europeană este de 11%. Noi avem, deci, de două ori mai mulți copii afectați.
Sunt inițiatoarea asumată a următoarelor proiecte: limitarea accesului la telefoanele mobile pe toată durata programului școlar, inclusiv în pauze, de la învățământul preșcolar până la liceu; obligativitatea monitorizării audio-video în incinta școlilor (în spațiile comune); consilierea psihologică pentru copiii implicați în acte de violență.
De-a lungul documentării pentru aceste inițiative, dependența față de telefoane și afectarea negativă a performanței școlare au apărut în toate discuțiile și de aceea am îmbrățișat fără întârziere proiectul. Sper ca Sibiul să fie un bun model de urmat în restul țării, atât ca prezență, cât și ca seriozitate.
Foto: Raluca Turcan
Efectele dependenței față de telefon sunt atât de periculoase încât trebuie conștientizate ACUM! Însă numai și numai printr-o acțiune comună care să includă părinții! Ei trebuie, înaintea școlii sau a altor autorități, să înțeleagă gravitatea și să acționeze.
Discuțiile de la Sibiu au condus spre câteva întrebări-cheie: au nevoie copiii de ecrane? De la ce vârstă și în ce condiții?
Tentația de a pune un ecran copilului mic pentru a-i capta atenția, pentru a-l face să mănânce ori pur și simplu pentru „a sta cuminte”, urmată de accesul timpuriu și necontrolat la rețele sociale, la platforme de jocuri de noroc sau alte astfel de instrumente pot crea dezechilibre ulterioare greu de corectat în viața de adult. Firește, pe lângă vulnerabilități în fața unor prădători virtuali.
Dezbaterea de la Sibiu are, de fapt, valoare de apel și va avea calitatea unei expuneri de motive pentru viitoare inițiative legislative. Dar este nevoie ca discuțiile să continue! Și nu doar în spații publice, ci și acasă, în sufrageriile tuturor părinților responsabili.
Foto: Raluca Turcan
Participanții de la Sibiu au explicat diferența între trebuință și dorință și cred că ar merita ca fiecare părinte să își pună această problemă: ce câștigăm și ce pierdem de fapt oferind un ecran copilului nostru? Are nevoie de el sau este un moft?
Sper ca următorul dialog să cuprindă cât mai multe opinii din rândul celor pe care îi privește direct această discuție: copiii și tinerii. Fiindcă, da, ajunși la adolescență, crescând cu telefoanele în mână, este limpede că au nevoie de alternative. Îmi doresc să avem ocazia să vorbim despre ele și despre ceea ce pot face autoritățile în această direcție!
Mulțumesc Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu, pentru rolul asumat până în prezent în direcția sănătății publice, a sănătății mintale a tinerilor. A fost, alături de instituțiile pe care le coordonează, un contributor valoros la dezbaterea de azi. Felicit Spitalul Clinic de Psihiatrie Sibiu pentru toate inițiativele și pentru profesionalismul demonstrat încă o dată. Directorii și specialiștii acestei instituții fac o muncă pe cât de discretă, pe atât de importantă pentru comunitate! Mulțumesc doamnei #ValeriaPurcia, director al CJRAE, și consilierilor școlari care răspund prompt tuturor proiectelor făcute în interesul tinerilor sibieni.
Mulțumesc, de asemenea, părintelui profesor Constantin Necula, psihologului #MihaiCopăceanu, colegului meu #AdrianBibu, administratorul public al județului Sibiu, reprezentanților Poliției județene și Serviciului de Probațiune, reprezentanților sistemului de învățământ de stat și privat care au răspuns (și pentru felul în care au răspuns!) invitației.
Un gând aparte transmit Școlii din Șeica Mare, un loc care a demonstrat că se poate! Că un contract educațional nu este o formalitate, ci un set de drepturi și obligații. Felicitări primarului #NicolaeSușa, fostei și actualei conduceri a școlii.
Mulțumesc și pentru disponibilitatea de participare. Îi mulțumesc lui #MihaiCăprărescu, fondatorul Asociației „Copii, nu ecrane”, pentru hotărârea de a transforma acest subiect în dezbatere și în subiect de reflecție.
Foto: Raluca Turcan
Rămân convinsă de frumusețea copilăriei fără ecrane și de necesitatea unui efort comun pentru sănătatea publică a României de mâine. De asemenea, sunt de neclintit în hotărârea de a promova legislația privind limitarea accesului la rețele sociale, cea a controlului parental și de responsabilizare sub sancțiuni aspre a giganților social-media, pe modelul utilizat cu succes și în alte state”.
