Aproape 300 de noi cazuri de Covid 19, și două decese

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 70.440 (adulți 69.643, copii 797).

În ultimele 24 de ore sunt confirmate 299  persoane, dintre care 117 reinfectate.

Până la data curentă au fost vindecate 53.023 persoane, iar 1.772 persoane au decedat (două decese raportate în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior) din rândul celor confirmate pozitiv.

Persoanele decedate:

Bărbat, 60 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu

Femeie, 54 ani, ATI, vaccinată 2 doze Pfizer, Sibiu

La ora 08:00 erau spitalizate 256 de persoane, dintre care în ATI 25 persoane (24 adulți, 1 minor).

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 357 persoane aflate în carantină și un număr de 1596 persoane în izolare.

De la ultima raportare, au fost efectuate 511 teste, dintre care 73 RT-PCR și 438 teste rapid antigenic.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

71 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 430 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 33 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 232 de mijloace de transport, din care 2 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei, din care:

– 1 sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei aplicată administratorului unui operator economic din municipiul Sibiu pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții.

Astfel, la data de 20 februarie a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au constatat că aproximativ 150 de persoane participă la o petrecere într-un local de pe Bulevardul Victoriei.

Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

– 1 sancțiune contravențională cu avertisment pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Netuș;

– 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 20,31/1000.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
MUNICIPIUL SIBIU 169499 5776 34,08
ŞELIMBĂR 16467 466 28,3
RÂU SADULUI 554 15 27,08
ŞURA MARE 5209 140 26,88
RACOVIŢA 2880 69 23,96
ORAŞ CISNĂDIE 25829 598 23,15
CRISTIAN 4547 97 21,33
MARPOD 1007 21 20,85
ŞURA MICĂ 3665 70 19,1
ORAŞ AVRIG 15472 272 17,58
PĂUCA 1803 28 15,53
LUDOŞ 670 10 14,93
LOAMNEŞ 2817 41 14,55
CÂRŢA 1209 17 14,06
BOIŢA 1563 21 13,44
POPLACA 1799 24 13,34
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55809 736 13,19
SLIMNIC 4078 53 13
GURA RÂULUI 3810 48 12,6
TURNU ROŞU 2485 30 12,07
CÂRŢIŞOARA 1411 17 12,05
ORAŞ SĂLIŞTE 6248 75 12
ORAŞ TĂLMACIU 8316 99 11,9
APOLDU DE JOS 1270 15 11,81
ROŞIA 6283 70 11,14
RĂŞINARI 5621 61 10,85
ALMA 1861 20 10,75
SADU 2725 28 10,28
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4297 44 10,24
ORAŞ AGNITA 11510 111 9,64
ORAŞ COPŞA MICĂ 5867 53 9,03
ŞEICA MICĂ 1785 16 8,96
TILIŞCA 1414 12 8,49
VURPĂR 3018 24 7,95
ARPAŞU DE JOS 2841 22 7,74
ORLAT 3309 25 7,56
AXENTE SEVER 4287 31 7,23
PORUMBACU DE JOS 3250 23 7,08
BLĂJEL 2326 16 6,88
ŞEICA MARE 4637 31 6,69
DÂRLOS 3639 24 6,6
VALEA VIILOR 2218 14 6,31
MICĂSASA 2069 13 6,28
BAZNA 4000 25 6,25
NOCRICH 3429 20 5,83
BÂRGHIŞ 2232 13 5,82
CHIRPĂR 1920 11 5,73
MERGHINDEAL 1636 9 5,5
AŢEL 1683 9 5,35
ALŢINA 1872 10 5,34
ORAŞ DUMBRĂVENI 8367 43 5,14
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4788 23 4,8
MOŞNA 3763 18 4,78
BIERTAN 3037 14 4,61
BRATEIU 4171 19 4,56
MIHĂILENI 1112 5 4,5
TÂRNAVA 3371 13 3,86
IACOBENI 3426 13 3,79
LASLEA 4307 16 3,71
BRĂDENI 1650 4 2,42
BRUIU 937 2 2,13
HOGHILAG 2527 5 1,98
POIANA SIBIULUI 2333 4 1,71
JINA 3586 5 1,39

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*