Primăria comunei Gura Râului face un apel către întreaga comunitate pentru sprijinirea celor două familii afectate de incendiul izbucnit în 18 iulie. Autoritățile caută voluntari care să ajute la strângerea donațiilor și îi îndeamnă pe cei care pot contribui cu materiale de construcții să se alăture campaniei de solidaritate.

sursa foto: Primăria Gura Râului
La câteva zile după incendiul care a lăsat două familii din Gura Râului într-o situație dramatică, administrația locală mobilizează comunitatea pentru a le oferi sprijin celor rămași fără locuințe.
Primarul comunei, Ioan Zav, face apel la locuitori să se implice în campania de ajutorare, fie prin voluntariat, fie prin donații.
„În urma incendiului produs în data de 18 iulie, două familii din comunitatea noastră au rămas într-o situație foarte dificilă. Primăria face apel la sprijinul tuturor celor care doresc să se implice”, transmite edilul.
În acest moment este nevoie de doi sau trei voluntari care să se deplaseze prin comună pentru colectarea donațiilor oferite de localnici.
Totodată, persoanele care pot dona materiale de construcții sunt rugate să le aducă la sediul Grădiniței Vechi, unde acestea vor fi centralizate și distribuite către familiile afectate.

sursa foto: Primăria Gura Râului
„Orice ajutor, indiferent de valoarea lui, este binevenit și poate contribui la refacerea locuințelor și la sprijinirea acestor familii în momentele dificile prin care trec”, a transmis primarul Ioan Zav.
Cei care doresc să ofere sprijin sau să se înscrie ca voluntari pot lua legătura cu primarul Ioan Zav, la numărul de telefon 0742.129.781.
Autoritățile locale speră ca, prin solidaritatea comunității, cele două familii să poată depăși cât mai repede această perioadă dificilă și să își refacă locuințele distruse de incendiu.

sursa foto: Primăria Gura Râului












