Anul școlar a început astăzi, în Poiana Sibiului (CP)

Copiii din Poiana Sibiului care învață la Școala Gimnazială „Ioan Ban-Dascălu” din localitate au început noul an școlar astăzi.

Biroul de presă al PSD Sibiu: „În 10 martie, primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, împreună cu deputatul Bogdan Trif, a fost în audiență la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și la ministrul secretar de stat Ionel Florian Lixandru, din cadrul aceluiași minister, pentru a solicita modificarea Ordinului de ministru nr. 5.549/2021, care nu mai prevedea posibilitatea modificării structurii anului școlar în funcție de specificul zonei și al unității de învățământ. Ordinul de ministru a fost modificat și completat cu doleanțele mărginenilor.

 

Încă din 1970, în Mărginimea Sibiului, în comunele Poiana, Jina și Tilișca, structura anului școlar a fost adaptată ținând cont de perioada de transhumanță, astfel încât să se preîntâmpine abandonul școlar.

În 25 august, deputatul Bogdan Trif și inspectorul școlar general Emilian Novac au avut o întâlnire, în Poiana Sibiului, cu primarul Adrian Iovi și directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Ban-Dascălu”. Aceștia din urmă au solicitat începerea anului școlar în data de 12 septembrie 2022. Cererea le-a fost aprobată, astfel încât toți copiii au șansa la educație.

Succes tuturor elevilor, în noul an școlar!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura