ANPC a descins la Palatul Brukenthal din Avrig

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control la Palatul Brukenthal din Avrig.

Foto: Crpc Brașov

În urma controlului inspectorii au remis un comunicat de presă în care se arată:

„În urma primirii unei sesizări, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov  a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic SC Klingeis Consulting SRL – Palatul Brukenthal, cu sediul în localitatea Avrig.

După verificările realizate, comisarii au constatat următoarele aspectele și au aplicat următoarele sancțiuni:

4 amenzi contravenționale în valoare de 35000 lei și un avertisment;

Oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme în valoare de 4800 lei;

Oprirea temporară a prestării serviciilor în spațiul de gătit (bucătărie), până la remedierea deficiențelor constatate

Oprirea temporară a serviciilor în camerele 103,106,107 până la remedierea deficiențelor constatate

Propunere de închidere a unității pe o perioadă de 6 luni

Neregulile constatate au fost următoarele:

Mobilier deteriorat, lipsă saltea protecție, fire de păr și pete pe saltele și pe cearșaf precum și lipsa mesajului Pro Natura;

Foto: Crpc Brașov

În holul secundar al unității a fost identificat un perete cu infiltrații de apă și neigienizat;

Bucătăria unității prezenta perete exfoliat, crăpat si infiltrații de apă pe tavan, podele neigienizate, hotă cu scurgeri de grăsime, coșuri de gunoi fără capac;

Agregate frigorifice cu acumulări masive de gheață, cu resturi alimentare, chedere rupte, neigienizate si grad ridicat de uzură;

Foto: Crpc Brașov

Au fost identificate în lăzile frigorifice produse care nu prezintă elemente de identificare sau la care a fost schimbată starea termică, utilizarea unor ustensile neprofesionale (cuțite cu nituri și găleți din plastic);

Produse cu data durabilității minimale depășite;

Foto: Crpc Brașov

Preparate culinare congelate (sos ragu, tocăniță căprioară);

Sos de tomate produs in unitate fără data fabricării;

Foto: Crpc Brașov

Ulei depozitat pe paviment la temperatura mediului exterior;

Preparate culinare (ciorbe) păstrate în frigider contrar prevederilor OMS 976/1998;

Abateri repetate: frigidere cu chedere rupte, utilizarea unor ustensile neprofesionale în bucătărie, coșul de gunoi fără capac” se arată în comunicatul transmis de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*