Animal Life Sibiu face apel la sprijinul sibienilor după ce „ambulanța” folosită ani la rând în intervențiile pentru salvarea animalelor s-a stricat. Reprezentanții asociației au transmis un mesaj în care povestesc despre dificultățile întâmpinate în timpul intervențiilor și despre costurile tot mai mari ale reparațiilor.

Sursă foto: Animal Life Sibiu
„Știți mașina noastră Dacia? Ei bine, după a zecea „resuscitare” în service, inima ei a cedat definitiv. Ne-am luat rămas bun de la ea cu un nod în gât, pentru că, oricât de mult ne-a lăsat în drum, ne-a fost parteneră în sute de salvări. Realitatea noastră din spatele postărilor frumoase, când voi ne vedeți cu animalele salvate, dar rar vedeți stresul din spatele volanului. Adevărul este că suntem într-un cerc vicios care ne consumă energia.
Ne doare sufletul când bănuți care ar putea însemna sterilizări sau hrană ajung să acopere facturi la mecanic pentru mașini care oricum ne lasă în drum săptămâna viitoare. Când primim un apel pentru un accident în celălalt capăt al județului, ne întrebăm mereu: „Oare ne ține motorul până acolo?”.
Nu o dată am rămas în pană fix când aveam un caz critic în mașină, rugându-ne să apară cineva să ne tracteze înainte să fie prea târziu pentru sufletul din portbagaj. Obiectivul nostru este o autoutilitară nouă pentru ca mai putem cârpi la infinit ceea ce s-a rupt de prea multe ori. Avem nevoie de o mașină de încredere, o autoutilitară care să devină noua „ambulanță” Animal Life.
Vrem să strângem suma necesară pentru avansul unei mașini noi, astfel încât să nu mai risipim resursele pe reparații inutile, ci să investim în siguranța salvărilor noastre. Dacă vrei să pui „un bec, o bujie, un cauciuc” sau o „cărămidă” la fundația acestei achiziții vitale, o poți face aici:
* Asociația Animal Life Sibiu
* IBAN cont în RON: RO03BTRLRONCRT0572564801
* IBAN cont în EURO: RO50BTRLEURCRT0572564801
* Banca: Transilvania
* Cod Swift: BTRLRO22
* Detalii plată: AVANS MAȘINĂ
Fiecare leu ne aduce mai aproape de momentul în care nicio urgență nu va mai rămâne fără răspuns din cauza unei defecțiuni tehnice. Vă mulțumim că ne sunteți aproape și că ne ajutați să rămânem în mișcare!”, se arată în mesajul transmis de asociație.











