Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun a vorbit despre comparațiile făcute între târgurile de sezon din România, în special cele de la Sibiu și Craiova. Acesta susține că obiectivul organizatorilor nu este să intre într-o competiție cu alte orașe, ci să îmbunătățească evenimentul de la an la an. Acesta a transmis că se bucură de succesul târgurilor de Crăciun din România și își dorește ca fiecare oraș să atragă cât mai mulți turiști.
(Maria-Antonia Oana)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„Pentru noi, comparația cu diverse târguri, inclusiv cu cel de la Craiova, este firească. Scopul nostru este să ne depășim pe noi înșine în fiecare an. Orice turist din România, fie că vizitează Craiova sau Sibiu, este un motiv de bucurie pentru noi. Cu cât sunt mai mulți turiști, cu atât mai bine. Sper ca Târgul de Crăciun de la Craiova să fie la un nivel înalt. Știu ce am pregătit noi aici, așa că cei care le vizitează pe amândouă au mai mult de câștigat. Nu trebuie să aleagă neapărat între unul și celălalt”, a declarat Andrei Drăgan.
Târgul de Crăciun de la Craiova își deschide porțile vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:00, în Piața Mihai Viteazul. Aprinderea iluminatului festiv este programată la ora 18:30, moment care va fi însoțit de spectacolul Saniei Zburătoare a lui Moș Crăciun și de focuri de artificii.
Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Tărâmul Elfilor” și va putea fi vizitată până pe 3 ianuarie 2027. Organizatorii anunță peste două milioane de beculețe și numeroase decoruri și atracții tematice.

Sursă foto: Târgul de Crăciun Craiova












