Anastasia BĂCILĂ și Vlad POPA, din nou campioni naționali!

Patinajul sibian continuă să performeze la nivel de copii și juniori, grație eforturilor depuse de o mână de oameni dedicați în frunte cu prof. Cristina Andrei. Zilele trecute, la Campionatele Naționale de copii – juniori și seniori, sportivii CSȘ Sibiu au cucerit noi medalii, iar Anastasia Băcilă și Vlad Popa s-au dovedit din nou cei mai buni din țară. Întrecerile s-au desfășurat la Cluj-Napoca, pe pista de role de 400 de metri.

foto: facebook/Cristina Andrei

CSȘ Sibiu a deplasat la Naționale o delegație formată din 23 de sportivi, în condițiile în care la competiție au participat 285 de patinatori de la cluburi din Brașov, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Galați, Ploiești.

Pe cea mai rapidă pistă din țară, sibianca Anastasia Băcilă a doborât două recorduri naționale, la 500 metri și respectiv 1000 metri, rezultate cu care și-a trecut în cont noi titluri naționale. „Au fost zile de foc cu două sesiuni pe zi unde sportivii au dat tot ce-au putut pentru a-și demonstra munca realizată…munca într-un stadiu de 7 zile de pregătire la munte în Harghita Băi, cât și acasă pe pista de patinaj a clubului. Rezultatele sportivilor sunt mulțumitoare ținând cont că avem de crescut pe lângă elită și grupa de copii! (…) E o generație nouă de copii foarte tehnici care progresează, o parte dintre copii au participat la primul lor Campionat Național, unde au făcut o impresie frumoasă“, a transmis prof. Cristina Andrei.

foto: facebook/Cristina Andrei

Rezultate înregistrate de sportivii CSȘ Sibiu:

Junioare A

Sofia VOINA SOFIA a câștigat proba de sprint la 500 m, a cucerit argintul la 1000 m și două medalii de bronz, la 1.500 și respectiv 3.000 m. A urcat pe 3 și în clasamentul general.

Mara HARABAGIU a cucerit medalii de argint în probele de 500, 1.500 și respectiv 3.000 m, și bronzul la 1.000 m. Rezultatele au propulsat-o pe locul 2 în clasamentul general.

Sabina BUCEA a terminat pe 7 în clasamentul general

Juniori/Junioare B

foto: facebook/Cristina Andrei

Vlad POPA a câștigat toate probele fără emoții. Componentul lotului olimpic s-a impus la 500, 1000, 1.500 și 3.000 de metri, devenind Campion Național absolut! „La ora actuală, este singurul junior cu bareme îndeplinite pentru participare la Jocurile Olimpice de Tineret din februarie 2024“, anunță Cristina Andrei.

Selena BĂLOI a terminat pe locul 6 în clasamentul general, în vreme ce colega sa  Antonia TÎRLEA a terminat pe 9.

Junioare C

Elisa BAGHIU, aflată în primul an de categorie, a avut o evoluție foarte bună, fiind foarte aproape de podium: loc 4 la 1.500 m, loc 5 la 1.000 și în clasamentul general

Karina PREDATU a încheiat pe 12 la general, la prima sa participare într-un campionat național, revenind după o căzătură în proba de 500 m.

Juniori/Junioare D

Anastasia BĂCILĂ s-a impus în toate probele, cucerind titlurile, cu noi recorduri naționale, la 500 și respectiv 1000 m. A devenit campioană națională absolută!

Ștefania DOROBANȚU a devenit  vicecampioană națională, terminând de fiecare dată pe locul secund în probele de 500 și respectiv 1.000 m.

Olivia TÎRLEA a terminat pe 8 în clasamentul general, Emanuela DARDAC pe 13,  Petru HARABALA pe 6, Tudor NOVACEAN pe 8, Patric INCEU pe 9, iar Cezar TUDOR pe 11.

Juniori/Junioare E

La prima sa participare, Mario BARBU a terminat de fiecare dată pe locul secund în proba de 500 metri, rezultate care, împreună cu un loc 4 la 800 m, l-au propulsat pe poziția a 3-a în clasamentul general.

Veronica RUS a terminat pe 15 la general, Tania FĂLĂMAȘ pe 19, Inge BIHLER pe 23, iar Miruna BÎRSAN pe 24

Juniori/Junioare F

Miram FĂLĂMAȘ a încheiat pe 11 în clasamentul general, iar Amalia SIMA pe 13.

Sportivii sibieni au intrat într-o vacanță de 3 săptămâni, urmând să revină apoi la antrenamente pentru sezonul de gheață. „Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor celor care cred în munca noastră, părinți, bunici, sponsori, clubului sportiv școlar“, a transmis Cristina Andrei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*