Anastasia Băcilă, campioană națională la contratimp în cățărare. Mai mulți sibieni pe podium

Sibianca Anastasia Băcilă (16 ani), una dintre cele mai valoroase junioare din România, a început pregătirea pe gheață pentru un nou sezon în patinajul viteză. Obiectivele sunt mari, pe măsura valorii sale: un debut cât mai bun în circuitul Cupei Mondiale și apoi participarea la Cupa Mondială din Italia. „Racheta“ noastră a menținut un nivel de pregătire fizică ridicat pe tot parcursul verii, cu rezultate excelente în competițiile de patinaj pe role și ciclism. Ultima ispravă a venit chiar la finalul săptămânii trecute, când și-a trecut în cont titlul național la contratimp în cățărare, la categoria U17! 

(Dan GREAVU)

Anastasia Băcilă, campioană națională la contratimp în cățărare (sursa foto: Federația Română de ciclism/credit: Mihai Stan)

Anastasia Băcilă a fost cea mai rapidă ciclistă, duminică, 4 octombrie, la categoria U17 feminin din cadrul Campionatului Național de Contratimp în Cățărare – Hill Climb 2026, desfășurat la Seciu, în județul Prahova. Sibianca, legitimată la ACS Cheile Grădiștei, a încheiat urcarea de trei kilometri dintre Boldești-Scăieni și Crama Seciu în 9 minute, 32 de secunde și 50 de sutimi, devansându-le pe Cristina Maria Sprînceana și Teodora Minculescu.

Performanța este cu atât mai faină cu cât ciclismul nu reprezintă, în acest moment, sportul principal al Anastasiei. Ea îl folosește în special ca instrument de pregătire pentru patinajul viteză, o abordare întâlnită frecvent în țările cu tradiție în sporturile de iarnă. Rezultatele obținute în această vară arată însă că Anastasia poate performa și pe bicicletă. La Campionatul Național de Ciclism pe Pistă, desfășurat la Plovdiv, în Bulgaria, ea a cucerit trei titluri naționale, în probele de urmărire individuală, contratimp 500 de metri și scratch – U17 & U15 – Feminin (cursă clasică pe pistă cu start în masă, cu toate concurentele pleacând în același timp).

Un alt rezultat foarte bun a venit și în luna iulie, la Transfăgărășan Challenge, unde sibianca a terminat pe locul al treilea la categoria feminin 17-29 de ani, cu timpul de 2 ore și 22 de sutimi.

În paralel, vara Anastasiei a fost dominată de patinaj. La Campionatul Național de patinaj viteză pe role de la Cluj-Napoca, desfășurat la sfârșitul lunii iulie și începutul lui august, sportiva a avut un parcurs perfect la U17: a câștigat probele de 500, 1.000, 1.500 și 3.000 de metri și poliatlon, stabilind totodată cinci recorduri naționale.

Acum, obiectivul este mult mai sus. În aceste zile, Anastasia se află la Inzell, în Germania, unde a început pregătirea pe gheață pentru sezonul internațional 2026-2027. Programul include antrenamente pe gheață, pregătire fizică, ședințe de forță, dar și ciclism – o dovadă că cele două discipline au ajuns să se completeze în programul sportivei.

Urmează un sezon extrem de important pentru sibiancă. Anastasia se pregătește pentru debutul în ISU Junior World Cup, primele două etape fiind programate la Quebec City, în Canada, pe 28-29 noiembrie și 5-6 decembrie 2026. Circuitul va continua la Baselga di Piné, în Italia, în februarie 2027, iar între 12 și 14 februarie este programat tot acolo Campionatul Mondial de Juniori.

Trei podiumuri pentru Clubul Sportiv Comunitar Sibiu

La Campionatul Național de Contratimp în Cățărare de la Seciu, Sibiul a mai avut trei sportivi pe podium, toți reprezentând Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. La categoria Master 3, Adrian Claudiu Brădean a câștigat titlul național, cu timpul de 8:50,90, în timp ce colegul său Cornel Silviu Popa a ocupat locul al treilea, cu 9:41,90.

Adrian Brădean – locul 1, iar Cornel Popa – locul 3 la Master 3 (sursa foto: Federatia Romana de ciclism/credit: Mihai Stan)

Un alt podium sibian a fost obținut de Corina Arina Popa, clasată pe locul al doilea la categoria Amatori feminin, cu 12:40,20.

Corina Popa – locul 3 la Amatori feminin (sursa foto: Federatia Romana de ciclism/credit: Mihai Stan)

Competiția de la Seciu, inclusă în evenimentul Road Grand Tour – Seciu Mon Amour, s-a desfășurat pe o urcare de trei kilometri, cu aproximativ 190 de metri diferență de nivel și o pantă medie de 7%. Startul a fost dat din Boldești-Scăieni, iar sosirea la Crama Seciu. Într-un contratimp în cățărare, fiecare sportiv a plecat singur, fără pluton sau posibilitatea de a beneficia de aspirația altui concurent.