An prolific în gestionarea migrației pentru poliția sibiană

3.453 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 1.401 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Sibiu, în anul 2023. 57 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de 291.900 de lei au fost aplicate de polițiștii de imigrări.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Sibiu, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 6.014 persoane, dintre care 3.641 de străini din state terțe și 2.373 din state al Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Nepal – 781, Sri Lanka – 645, India – 513, Bangladesh – 374, Turcia – 178 și Moldova – 150, iar dintre cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea sunt din Germania, Italia şi Spania.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare în muncă și reîntregirea familiei.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 3.453 de permise de ședere, dintre care 3.364 pentru ședere temporară și 89 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 621 de certificate de înregistrare și 74 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În perioada analizată au fost înregistrate 2.187 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.401 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 786 de cereri au fost respinse. Dintre acestea aproximativ 20 % reprezintă avize de muncă emise în cazurile în care străinii erau deja pe teritoriul României.

De asemenea, au fost înregistrate 47 de invitații pentru cetățenii din state terțe, 17 dintre acestea fiind respinse. Au mai fost înregistrate și avizate 52 de cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 238 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 57 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Sri Lanka – 9 , Nepal – 8,  India – 6, Pakistan – 5, Moldova – 5, Bangladesh – 3, iar diferența sunt din alte state.

Au fost emise 169 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – 44, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 38,  ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare- 86 sau a respingerii cererii de azil – 1.

Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 34 de cetățeni străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada analizată au fost emise 3 decizii de returnare sub escortă ca urmare a finalizării procedurii de azil și a riscului sustragerii, iar 3 persoane au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Totodată, au fost aplicate 383 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 291.900 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*