Amenzi de 24.500 de lei după controalele ITM Sibiu în industria alimentară

În perioada 20 – 24 iulie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat, la nivelul județului, acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.

Foto: arhivă

Controalele au vizat angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10.

Acțiunile de control au avut ca obiectiv identificarea și eliminarea neconformităților, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la respectarea legislației muncii și promovarea unui climat profesional bazat pe legalitate și responsabilitate.

În cadrul controalelor au fost constatate, cu precădere, următoarele neconformități:

  • neprezentarea documentelor solicitate;

  • lipsa registrului unic de control;

  • instruirea periodică incompletă în domeniul securității și sănătății în muncă;

  • lipsa marcajelor pentru căile de acces și de circulație;

  • nerespectarea dispozițiilor privind repausul săptămânal.

  • încălcarea prevederilor referitoare la munca nedeclarată și munca subdeclarată.

În urma verificărilor, inspectorii de muncă au controlat 12 unități, aplicând 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.500 de lei, și au dispus 51 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Totodată, au fost urmărite condițiile de muncă ale lucrătorilor, respectarea prevederilor legale și implementarea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.

Respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă reprezintă o obligație legală, dar și o responsabilitate față de angajați. Prin aceste acțiuni de control urmărim nu doar sancționarea abaterilor, ci și prevenirea acestora, astfel încât mediul de muncă să fie unul sigur, echitabil și conform prevederilor legale.” – a declarat Alexander George Wolf, inspector-șef al ITM Sibiu.