Ambasadorul SUA, în vizită la AFT Sibiu. Care au fost impresiile diplomatului.

Aflat în municipiul Sibiu, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa, doamna Kathleen Kavalec a vizitat astăzi, 31 mai 2024, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

foto: AFT Sibiu/Alexandra Trefaș, Iulian Mihalache

În cadrul vizitei în instituția sibiană, alături de distinsul oaspete, au participat membri ai Corpului Diplomatic al Ambasadei S.U.A. în România și comandanți ai structurilor militare multinaționale de pe teritoriul țării noastre.
Evenimentul a debutat cu briefingul de informare al comandantului academiei, domnul gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, în cadrul căruia s-au prezentat principalele aspecte care stau la baza derulării procesului educațional din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și a continuat cu vizitarea spațiilor în care se derulează procesul de formare a ofițerilor de comandă pentru Forțele Terestre Române și pentru alți beneficiari din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

foto: AFT Sibiu/Alexandra Trefaș, Iulian Mihalache

La finalul activității, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România a notat în Cartea de Onoare a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu: „Mulțumesc pentru primirea atât de călduroasă. Am fost impresionată de academie și de facilitățile existente, dar mai ales de cadeți, care s-au dovedit a fi foarte bine pregătiți și talentați. Mult succes în continuare!”

foto: AFT Sibiu/Alexandra Trefaș, Iulian Mihalache

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*