Două doctorițe de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu participă la Cluj-Napoca la The 2nd European Conference on Tick-Borne Diseases, unde prezintă o lucrare despre neuroborrelioză, o formă a bolii Lyme care afectează sistemul nervos.

Foto: spitalul judetean sibiu
Schimbările climatice influențează tot mai mult răspândirea și circulația vectorilor, în special a insectelor și căpușelor, responsabili de transmiterea unor boli infecțioase cu impact important asupra sănătății publice. În acest context, recunoașterea precoce a manifestărilor clinice, stabilirea unui diagnostic corect și instituirea promptă a tratamentului reprezintă elemente esențiale pentru prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea prognosticului pacienților.
În acest context, la Cluj-Napoca se desfășoară The 2nd European Conference on Tick-Borne Diseases, un eveniment științific internațional de anvergură, care reunește specialiști din Europa și America, preocupați de epidemiologia, diagnosticul, prevenția și tratamentul bolilor transmise prin căpușe.

Foto: spitalul judetean sibiu
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este reprezentat la această manifestare științifică prin două cadre medicale:
– Prof. univ. dr. Victoria Bîrluțiu – medic primar boli infecțioase, medic specialist medicină internă, cu competență în ecografie generală și atestat în managementul serviciilor de sănătate, medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți;
– Dr. Andreea Magdalena Ghibu – medic specialist boli infecțioase, integrare clinică, asistent universitar.
Un element important al participării echipei SCJU Sibiu îl constituie și prezentarea lucrării științifice sub formă de poster, intitulată „How often do we think of neuroborreliosis in endemic areas?” („Cât de des ne gândim la neuroborrelioză în zonele endemice?”).
Lucrarea aduce în atenție importanța suspiciunii clinice și a recunoașterii manifestărilor neurologice asociate infecției cu Borrelia, în special în regiunile endemice. Neuroborrelioza reprezintă o manifestare a bolii Lyme care poate ridica provocări de diagnostic, necesitând o abordare atentă, corelarea datelor clinice și paraclinice și o bună colaborare interdisciplinară.

Foto: spitalul judetean sibiu
Prin această contribuție științifică, reprezentantele spitalului nostru se alătură dialogului internațional privind îmbunătățirea diagnosticului și managementului bolilor transmise prin căpușe, promovând totodată importanța vigilenței medicale în fața unor infecții cu manifestări clinice diverse.
Bolile transmise prin căpușe, precum boala Lyme (borrelioza), rickettsiozele, anaplasmoza, babesioza și encefalita de căpușă, impun o atenție deosebită din partea comunității medicale, în condițiile modificărilor epidemiologice generate inclusiv de schimbările climatice.
Participarea specialiștilor SCJU Sibiu la această conferință reconfirmă preocuparea constantă pentru dezvoltarea profesională, actualizarea cunoștințelor medicale și conectarea la cele mai noi direcții de cercetare și practică medicală internațională.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu susține și încurajează participarea cadrelor medicale la manifestări științifice internaționale, considerând educația medicală continuă, schimbul de experiență, cercetarea și colaborarea interdisciplinară piloni esențiali ai unui act medical de calitate.
„Felicităm reprezentantele spitalului nostru pentru implicare, pentru contribuția științifică prezentată și pentru promovarea expertizei medicale sibiene în cadrul unui eveniment internațional de prestigiu!

Foto: spitalul judetean sibiu
Le dorim mult succes în activitatea profesională și științifică!” – transmite SCJU.












