Sportivii din județul Sibiu au cucerit mai multe medalii la cea de-a VIII-a ediție a competiției internaționale VW Mureș Half Marathon, desfășurată duminică, 10 mai, la Târgu Mureș. Evenimentul, organizat de Asociația Mureș Runners, a reunit peste 2.000 de participanți – adulți și copii – la probele de 5 km, 10 km, semimaraton și ștafetă.
(Dan GREAVU)
Printre performerii concursului s-a numărat sibianul Raul Stoica, care a urcat pe podium în cursa de 5 kilometri, clasându-se pe locul al treilea la general și totodată pe locul 3 la categoria masculin 18-29 de ani, cu timpul de 17 minute și 46 de secunde.
Tot la proba de 5 kilometri, sibianca Doina Popa a obținut locul întâi la categoria feminin 50-59 de ani, încheind cursa în 23 de minute și 7 secunde. Performanța i-a adus și locul 33 în clasamentul general al cursei, la care au luat startul 374 de alergători.
O evoluție bună a avut și Raluca Ștef, sportivă legitimată la CSȘ Șoimii Sibiu, clasată pe locul 4 la categoria feminin 18-29 de ani, cu timpul 21:21.
În cursa de 10 kilometri, la care au participat 429 de alergători, Daniel Din, reprezentând Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, s-a clasat pe locul 4 la categoria masculin 40-49 de ani și pe 17 la general, în 43 de minute exacte.
La feminin, Maria Herman, de la Atletic Star Mediaș, a câștigat cursa la categoria 50-59 de ani, cu timpul 44:25, rezultat care i-a adus și locul 24 în clasamentul general.
O altă performanță notabilă i-a aparținut Ioanei Maria Surdu, de la CSAS Mediaș, care a urcat pe podium după ce a terminat pe locul 3 la categoria 18-29 de ani și pe locul 24 la general, cu timpul 43:55. Tot în această probă, Raluca Antonia Surdu, tot de la CSAS Mediaș, a ocupat locul 4 la categoria feminin 18-19 ani și locul 32 la general, în 44:42.
În proba de semimaraton, desfășurată pe distanța de 21 de kilometri și cu 423 de participanți la start, medieșeanul Cristian Holerga a obținut locul 4 la categoria masculin 40-49 de ani și locul 16 în clasamentul general, cu timpul 1:24:30.
La ștafeta de semimaraton 4×5 kilometri, echipa „Colegii de la Sibiu“, alcătuită din Bogdan Caila, Florin Graur, Cosmin Boitoș și Ovidiu Dobra, a încheiat competiția pe locul 29, cu timpul total de 2 ore, 13 minute și 24 de secunde.
REZULTATE
Cursa de 5 km, 374 alergători!
- Raul Stoica – locul 3 atât la general cât și la categoria 18-29 de ani masculin, timp 00:17:46
- Raluca Ștef (CSȘ Șoimii Sibiu) – locul 4 la feminin 18-29 de ani, timp 00:21:21
- Doina Popa – locul 1 la feminin 50-59 de ani și 33 de general, 00:23:07
Cursa de 10 km, 429 de alergători
- Claudiu Herman, locul 3 la masculin 40-49 de ani, locul 15 la general, timp 00:41:42
- Daniel Din (CSC Sibiu), locul 4 la masculin 40-49 de ani, locul 17 la general, timp 00:43:00
- Ioana Maria Surdu, CSAS Mediaș, locul 3 la categoria 18-29 de ani și locul 24 la general, timp 00:43:55
- Maria Herman, Atletic Star Mediaș, locul 1 la categoria 50-59 de ani și locul 24 la general, timp 00:44:25
- Raluca Antonia Surdu, CSAS Mediaș, locul 4 la feminin 18-19 de ani și locul 32 la general, timp 00:44:42
Semimaraton 21 km, 423 alergători
- Cristian Holerga – locul 4 la masculin 40-49 de ani, locul 16 la general, timp 01:24:30
Cursa Ștafete Semimaraton 4*5Km
- Ștafeta „Colegii de la Sibiu“, formată din Bogdan Caila, Florin Graur, Cosmin Boitos,Ovidiu Dobra – locul 29, timp 02:13:24




















