Alcool, tutun și energizante vândute lângă școli: polițiștii din Sibiu au verificat 17 firme. FOTO

Polițiștii IPJ Sibiu au acționat pe 4 martie în școlile din Cisnădie: 16 activități preventive, 323 participanți, 37 persoane legitimate și 17 firme verificate.

Foto: IPJ Sibiu

Activitățile derulate au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, identificarea elevilor cu comportamente de risc – fie victimal, fie infracțional – precum și menținerea unui climat public sigur pentru întreaga comunitate școlară.

În unitățile de învățământ, polițiștii au desfășurat 16 activități informativ-preventive, la care au participat 323 de elevi și cadre didactice.

De asemenea, polițiștii au acționat în zonele adiacente școlilor pentru a preveni comercializarea către minori a produselor din tutun, alcool sau băuturi energizante și pentru a identifica operatorii economici care încalcă legislația în acest sens.

În cadrul acțiunii:

• au fost legitimate 37 de persoane,

• au fost verificate 17 societăți comerciale,

• au fost controlate 10 autovehicule.

Foto: IPJ Sibiu

Astfel de activități sunt desfășurate în mod constant în unitățile de învățământ din județul Sibiu, susținând creșterea gradului de siguranță al elevilor și responsabilizarea acestora cu privire la propriile comportamente. Prin prezența activă a polițiștilor în mediul școlar și în comunitate se consolidează cooperarea dintre autorități, cadrele didactice, părinți și elevi, în vederea menținerii unui mediu educațional sigur și echilibrat.

Foto: IPJ Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară transmit următoarele recomandări pentru siguranța elevilor:

🔹 Respectați regulile din incinta școlii și indicațiile personalului didactic și ale agenților de ordine;

🔹 Evitați anturajele care vă pot influența negativ sau vă pot implica în situații de risc;

🔹 Nu cumpărați produse nepermise minorilor (tutun, alcool, energizante) și nu îi încurajați pe alții să o facă;

🔹 Deplasați-vă în siguranță spre și de la școală—folosiți trotuarele, trecerile de pietoni și evitați zonele izolate;

🔹 Nu implicați colegii în glume periculoase sau comportamente care pot degenera în violență;

🔹 Păstrați-vă bunurile personale în siguranță și nu le lăsați nesupravegheate;

Foto: IPJ Sibiu

🔹 Raportați rapid orice situație neobișnuită sau persoană suspectă din apropierea unității de învățământ;

🔹 Fiți un exemplu pozitiv pentru colegi prin comportament, respect și responsabilitate.