Al 11-lea hram al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Priveghere şi procesiune prin centrul Sibiului

A 11-a prăznuire a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, la Catedrala mitropolitană din Sibiu a început în ajunul zilei de 30 noiembrie, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba Privegherii. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, eclesiarhul Catedralei mitropolitane, protosinghelul Emilian Man, cadre didactice universitare, consilieri eparhiali, protopopi şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Aşa cum s-a îndătinat în cei unsprezece ani de când Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a devenit ocrotitorul întregului Ardeal, după slujba Vecerniei şi a Litiei, soborul şi credincioşii au participat la o procesiune cu icoana şi moaştele Sfântului.

La finalul slujbei Vecerniei, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre binecuvântarea cerească adusă peste credincioşii care cinstesc Sfinţii lui Dumnezeu şi despre marele dar făcut ardelenilor de Dumnezeu prin ocrotirea adusă de Sfântul Andrei Şaguna.

„O prăznuire deosebită pentru noi, petru toată țara, dar mai ales pentru țara Ardealului. De unsprezece ani, cel care a fost primul Mitropolit la Transilvaniei, cel care s-a preocupat de emanciparea spirituală, intelectuală precum și socială a națiunii române din Transilvania, Sfântul Andrei ne ocrotește și pe noi. […] Vrem ca bucuria aceasta să nu o păstrăm numai noi. După ce am făcut slujba de seară, racla cu moaștele Sfântului Andrei va fi purtată de aici din Catedrală prin centrul orașului, astfel încât toată lumea să se bucure și să înceapă să se pregătească pentru ziua de mâine la bucuria Sfintei Liturghii, pe care o vom împlini prin sobor de ierarhi. Mereu ne amintim de acele cuvinte testamentare ale Sfântului Andrei Șaguna, care sunt atât de actuale și acum […] «Fiți pe pace! Aveți-vă bine! Nu vă sfădiți! »” a transmis ierarhul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*