AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SIBIU
COMUNICAT DE PRESĂ din 25.10.2017
Acțiunea 2: ”Vulnerabilități ale schimbărilor climatice la nivelul comunităților locale din Regiunea 7 Centru. Modele de bună practică în sectorul infrastructură/ construcții/ planificare urbană” este titlul proiectului care are la bază întâlnirea de lucru ce a avut loc în aceste zile la Sibiu, proiect finanțat din Fondul pentru Relațiile Bilaterale la nivelul Programului RO07 – Adaptarea la schimbările climatice din cadrul Mecanismului Financiar SEE 2009 – 2014, pentru care Ministerul Mediului este Operator de Program.
Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a organizat în perioada 16-18 octombrie 2017 o întâlnire de lucru care a avut ca scop transferul de cunoștințe cu privire la schimbările climatice și impactul acestora asupra comunităților locale. Prin schimbul de bune practici prezentate s-a urmărit dezvoltarea de noi proiecte ce vor viza reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemelor la schimbările climatice, la nivel local și regional, ce vor putea fi finanțate în cadrul noului program al Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2014 – 2021.
La eveniment au participat reprezentanți ai grupurilor țință, autorități publice locale din municipiile Sibiu, Brașov, Tg. Mureș, Sf. Gheorghe, reprezentanți ai Ministerului Mediului, Agenției pentru Protecția Mediului Covasna, ONG –uri, mass-media și doi reprezentanți ai statului donator, KS – Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia
###
Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro.