Aeroclubul „Hermann Oberth” își deschide larg porțile: salturi în tandem cu parașuta și activități pentru cei mici

Special pentru cei mici, Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth” își deschide, Sâmbătă 05 Iulie, larg porțile, între orele 09:30 și 15.30. Copiii și părinții pot astfel sărbători cu întârziere Ziua Copilului printre aeronave, vor avea ocazia să vadă cum decurge o zi de activitate la un aeroclub, vor face cunoștință cu personalul și se vor familiariza cu aeronavele și activitatea de parașutism.

foto: Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth” Sibiu

Din cauze meteo evenimentul, programat inițial pentru data de 31 mai, a fost  reprogramat în data de 5 iulie, când va fi marcată Ziua Porților Deschise, cu  evenimente variate, dedicate celor mici, dar și celor mari.

Veți avea ocazia să participați de aproape la o zi de activitate de zbor, să vedeți salturi cu parașuta, să cunoașteți aeronavele și legendarul AN2 plus alte surprize!

Adulții pot efectua pe bază de programare salturi în tandem cu parașuta, contra cost. (Pentru rezervări saluri în tandem la WhatsApp 0740701886)

foto: Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth” Sibiu

„Sperăm ca printre micii vizitatori să descoperim viitori piloți și parașutiști care să reprezinte țara la competițiile de profil.

Îi așteptăm cu brațele deschise și pe cei mici dar și pe cei mari. Intrarea este liberă și oricine este binevenit, NU e nevoie de rezervare. Aeroclubul nostru are mereu porțile deschise, mai ales pentru copii și tineri, deoarece microbul zborului se prinde încă din copilărie. Dacă vremea va fi nefavorabilă și nu va permite desfășurarea activităților programate pentru Sămbătă, acestea vor fi amânate pentru Dumincă 06 iulie 2025 Doar pentru rezervări salturi în tandem WhatsApp 0740701886”, transmit reprezentanții Aeroclubul Teritorial „Hermann Oberth” Sibiu.

foto: Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth” Sibiu