Adrian Echert (USR): „Suntem preocupați de cât de bine merg lucrurile în Spitalul Clinic Județean Sibiu și știm cât de important este pentru toți sibienii.” (CP)

Consilierii județeni USR Sibiu au luat atitudine în legătură cu situația îngrijorătoare a Spitalului Clinic Județean, pornind de la mai multe sesizări ale cetățenilor și informații apărute și vehiculate în spațiul public.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Astfel s-a solicitat public în cadrul ședinței de Consiliu Județean de ieri ca managerul Spitalului Clinic Județean, Dan Chelcea,  să prezinte, cu prima ocazie posibilă, lămuriri asupra activității spitalului și anume modul în care s-a gestionat problema cu furnizarea mâncării în spital și care este rezoluția pe termen lung al acestei probleme, pe externalizarea/mutarea laboratorului de analize și pe problemele semnalate la concursul pentru posturile de asistent medical generalist ce a avut loc în această săptămână.

Solicitarea va fi făcută și în mod oficial către conducerea Consiliului Județean Sibiu și către Spitalul Județean de unde se așteaptă o rezoluție favorabilă în cel mai scurt timp.

„Suntem preocupați de cât de bine merg lucrurile în Spitalul Clinic Județean Sibiu și știm cât de important este pentru toți sibienii. Așteptăm un dialog onest și transparent vizând tot ce se întâmplă în spital dar mai ales pe aceste probleme care au fost semnalate din mai multe direcții și care pot afecta negativ pacienții.

Suntem parte din contractul social în care noi ne plătim taxele și impozitele și ar trebui sa primim ceva de calitate în schimb. În multe cazuri nu se respectă această „înțelegere” din cauza guvernanților noștri, și asta o vedem des, dar trebuie să ne îngrijim măcar de partea de care suntem responsabili la nivel de județ și de comunitate și să gestionăm cât mai bine resursele pe care le avem. Susținem întreg personalul din sistemul medical, și nu numai, care are responsabilitatea actului medical și are în gând binele pacientului, iar asta putem să o vedem cel mai bine doar prin creșterea transparenței din aceste instituții.” a declarat Adrian Echert, liderul de grup al consilierilor USR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*