Adrian Bibu – propunere pentru simplificarea programului de sterilizare gratuită a câinilor din Sibiu

Problema câinilor necastrați din Sibiu rămâne una reală, cu efecte vizibile în abandonul animalelor și în numărul ridicat de câini ajunși în adăposturi. Consilierul local Adrian Bibu consideră că este nevoie de o discuție deschisă despre soluții care să ajute la reducerea acestui fenomen.

sursa foto: Adrian Bibu

Acesta amintește că, în urmă cu doi ani, în Consiliul Local Sibiu a fost inițiat un program de sterilizare gratuită pentru câinii de rasă comună cu stăpân, program realizat în conformitate cu obligațiile prevăzute de lege pentru proprietarii de animale. Inițiativa a fost susținută și de consilierii locali ai PNL Sibiu.

Potrivit lui Adrian Bibu, programul a fost unul necesar, însă impactul său nu a fost cel așteptat din cauza unor condiții considerate prea restrictive pentru proprietarii de animale.

„Problema câinilor necastrați din Sibiu este una reală, iar consecințele ei se văd în abandonul animalelor și în numărul mare de câini ajunși în adăposturi. Cred că merită să discutăm deschis despre soluții”, a transmis consilierul local.

În urma discuțiilor purtate cu proprietari de animale din oraș, cu organizații nonguvernamentale și cu reprezentanți ai administrației locale din Cluj-Napoca, Adrian Bibu propune simplificarea criteriilor de acces la programul de sterilizare gratuită.

Concret, acesta sugerează ca singura condiție pentru accesarea programului să fie ca proprietarul câinelui să aibă domiciliul în municipiul Sibiu.

Potrivit consilierului local, un program mai simplu și mai accesibil ar putea crește semnificativ numărul de sterilizări și ar contribui la prevenirea abandonului animalelor.

„Sibiul a demonstrat că este o comunitate care preferă soluțiile civilizate și responsabile în relația cu animalele. Cred că această simplificare ar putea ajuta programul să își atingă cu adevărat scopul”, a mai declarat Adrian Bibu.

Consilierul local îi încurajează pe sibieni să își exprime opiniile și sugestiile cu privire la această propunere, pentru a identifica cele mai eficiente soluții în gestionarea problemei câinilor fără stăpân din oraș.