Adrenalină și voie bună la Air Sensation Festival, între 18 și 20 august la Ocna Sibiului

Zboruri cu balonul și paramotorul, jeep safari, muzică mixată de DJ renumiți – sunt doar câteva dintre ingredientele unei petreceri de neuitat, atât la sol cât și la 1000 de metri altitudine, ce va avea loc în perioada 18-20 august, lângă Sibiu!

Pentru publicul avid de aventură și distracție, Air Sensation Festival anunță un eveniment de neratat ce aduce un concept unic de SKY Party!

Festivalul va fi găzduit în locația magică a lacurilor sărate din Ocna Sibiului și promite să ofere momente de vis, pline de muzică și energie pozitivă.

Baloane cu aer cald din mai multe țări vor fi pregătite să îi ducă pe doritorii de senzații unice în înălțimea cerului. Zborurile se vor desfășura începând cu seara de 17 august, de două ori pe zi – la răsăritul și la apusul soarelui, până în 20 august.

Zborul de aproximativ 10 km deasupra localităților Ocna Sibiului, Topârcea, Alămor și Mândra va dura aproximativ o oră, însă întreaga experiență de la
decolare și până la recuperarea participanților de la locul de aterizare
va depăsi 3 ore.

Line-up-ul musical pregătit pentru această ediție este spectaculos și promite să aducă laolaltă artiști de renume.

Vineri, publicul va fi cucerit de prestația unor DJ de excepție precum Lucian Slot, Gojira și Andre Rizo. Sâmbătă seară, scena va fi incendiată de performanțele senzaționale ale lui Jonnessey&Aner, Christian Lepah, Rhem și Slot.

Atmosfera va fi una destinsă pe parcursul întregii zile și se va intensifica pe măsură ce seara se apropie, datorită artistilor Boeru și Sami Shihadeh, care vor fi prezenți pe scena principala, pentru a asigura o petrecere memorabilă.

Și cum o muzică bună merge de minune cu  o mâncare delicioasă, din cadrul festivalului nu puteau lipsi food truck-urile care vor găti tot felul de bunătăți pentru toate gusturile. Sâmbătă și duminică seara petrecerea va avea loc și la înălțime pentru că DJ-ii vor mixa muzică și din balon, astfel încât cei aflați la 1000 de metri altitudine să poată petrece la SKY Party așa cum nu au mai
făcut-o până acum.

Pentru cei mai puțin curajoși dar și pentru copii, Air Sensation Festival va include o gamă variată de activități și la sol.

Printre acestea se numără zboruri cu balonul ancorat care va fi ridicat la o înălțime de 30 de metri. Cei mici vor putea participa la o grămadă de activități în cadrul Kids Zone, în timp ce pasionații de sport vor putea să-și demonstreze abilitățile într-o partidă antrenantă de beach volley sau să încerce o plimbare cu jeep-urile.

Pentru ca experiența să fie completă și relaxantă, cei care doresc să se bucure de frumusețea lacurilor sărate de la Ocna Sibiului pot opta pentru cazare în campingul amenajat de Air Sensation Festival. Corturile pentru două persoane sunt incluse în limita stocului, astfel că vizitatorii pot avea parte de o experiență autentică în mijlocul naturii.

Mai multe informații despre eveniment și biletele sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului și pe rețelele de socializare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*