Un adolescent de 15 ani din Cisnădie a fost reținut pentru 24 de ore, după un scandal în curtea unei școli din municipiul Sibiu, în care un elev de 14 ani ar fi fost amenințat și lovit.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Incidentul a avut loc luni, 3 noiembrie, iar băiatul este cercetat pentru amenințare și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce polițiștii au găsit indicii că avea asupra lui un obiect care putea provoca leziuni. Pentru adolescent reținut la Sibiu, măsura a fost dispusă de polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, doi băieți de 15 ani, unul din Cisnădie și celălalt din Alțâna, au intrat în curtea unei unități de învățământ din Sibiu. Acolo, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi amenințat și agresat fizic pe un elev de 14 ani, tot din Cisnădie.
Unul dintre cei doi ar fi avut asupra lui un obiect care putea răni, susțin polițiștii.
Scandalul a fost oprit de cadrele didactice ale școlii. Cei doi adolescenți au plecat apoi din curte, dar au fost identificați la scurt timp de polițiști.
Pe baza probelor strânse, anchetatorii l-au reținut pe băiatul din Cisnădie, a doua zi după incident.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Poliția precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.












