Adio pachețel. Elevii și preșcolarii din Șelimbăr vor primi sandvișuri la școală

Preșcolarii și școlarii din Șelimbăr vor primi zilnic sandvișuri, în baza unui contract semnat de administrația locală cu firma care administrează Restaurantul Apostroph din Sibiu.

Valoarea contractului este de 2,34 de milioane de lei cu TVA inclus, iar termenul de prestare este până la sfârșitul anului școlar 2022-2023.

Banii sunt acordați de la nivel central, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” din Șelimbăr fiind alături de alte 450 de unități școlare în Programul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii de învățământ preuniversitar de stat.

„Produsele furnizate trebuie să respecte prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar și ale Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți”, se precizează în contract.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*