Ziua Internațională a Copiilor ne creează prilejul să ne reunim aproape de cei mici. Ne bucurăm de această zi și încercăm să le oferim copiilor experiențe care să le aducă zâmbetul pe chip și să le arate că sunt iubiți, scrie mitropolia-ardealului.ro.
Ziua de 1 iunie reprezintă și principalul moment din an pentru promovarea drepturilor copilului și o oportunitate de a iniția activități de conștientizare a faptului că dezvoltarea armonioasă a copilului prin diferite acțiuni trebuie să fie o preocupare pentru întreaga societate.
Prin urmare, și anul acesta toți copiii de la grădiniță și de la gimnaziu din satul Netuș, judeţul Sibiu, au primit vizita voluntarilor de la AFOS (Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu) a Arhiepiscopiei Sibiului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, asociaţia eparhială a oferit astfel familiilor cu mulți copii în risc social daruri constând din îmbrăcăminte, alimente, jucării, kituri școlare etc.
Daruri au primit și copiii din Centrul „Noi Orizonturi” al Asociației „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil”, filială a AFOS. Copiii s-au bucurat mai ales de produsele „mai dulci” şi au fost încântaţi de vizita supriză din comunitatea lor.
Copii de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului au primit si ei daruri, dar s-au bucurat de vizita inedită a „bunicilor”, un grup de vârstnici, beneficiari a Centrului Social Catedral „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului. Aceştia au bricolat si pictat împreună cu copiii în curtea grădiniței la proiecte comune care să exprime legătura dintre ei, talentul si fericirea de a fi împreună la joacă şi la activităţile educaţionale ale celor mici.
La finalul zilei s-a simtit remarcată interacţiunea dintre copii si vârstnici, legatura creată şi relaţionarea spirituală și plină de gingășie și tandrețe din ambele părți. Cei aflați la vârsta a treia au mărturisit dragostea şi primirea caldă a copiilor, vindecătoare și sinceră, iar cei mici sunt deja nerăbdători ca „bunicii” de la Centru să revină la ei la grădi’.