Polițiștii rutieri din județul Sibiu au desfășurat, în data de 19 mai 2026, o amplă acțiune de control pe DN 1, în cadrul sistemului integrat „RELEU”, derulat simultan în toate județele traversate de acest drum național. Activitatea s-a desfășurat în intervalul orar 11:00 – 15:00 și a fost coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române.

Sursă foto: Ipj Sibiu
În cadrul controalelor, polițiștii au vizat principalele abateri care duc frecvent la producerea accidentelor: depășirea vitezei legale, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 83 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, iar 15 pentru neportul centurii de siguranță. Alte sancțiuni au vizat probleme legate de documente, defecțiuni tehnice, sistemele de iluminare și dotările obligatorii ale autovehiculelor.
Totodată, au fost sancționați și participanți vulnerabili la trafic: un biciclist și 19 pietoni.
Pe lângă sancțiuni, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier, au reținut cinci permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare, precum și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. În cadrul acțiunii au fost efectuate 57 de testări pentru consumul de alcool și două testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
Șofer de 78 de ani, depistat băut la volan
Unul dintre cazurile semnificative s-a înregistrat în jurul orei 11:40, când polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, în zona kilometrului 281+350 metri, de un bărbat de 78 de ani, din localitatea Cârța.
„În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, potrivit IPJ Sibiu.

Sursă foto: IPJ Sibiu
Cetățean străin, prins fără permis pe DN 1
Într-un alt caz, în jurul orei 14:00, polițiștii au oprit în localitatea Scoreiu un vehicul condus de un cetățean străin, în vârstă de 42 de ani. Verificările au arătat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis”, a transmis IPJ Sibiu.












