Accidente la indigo. Încă o femeie accidentată pe trecere, în această seară în Sibiu

Încă un pieton accidentat în timp ce traversa strada pe trecere, în municipiul Sibiu. De data aceasta șoferița vinovată este o femeie de 62 de ani.

 

Foto: Arhivă

„În timp ce conducea un autoturism spre Șoseaua Sibiului, o femeie în vârstă de 62 de ani nu a acordat prioritate și a acroșat o altă femeie, în vârstă de 32 de ani, angajată în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni”, spune Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului a ajuns de urgență un echipaj SMURD cu medic, pentru a-i acorda îngrijiri medicale femeii acidentate. „Femeia, în vârstă de 32 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, aceasta suferind multiple contuzii. A fost transportată la UPU Sibiu, conștientă”, a declarat Sg. maj. Raluca Marcu, din cadrul ISU Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*