ISU Sibiu intervine pe A1 km 274 sensul de mers spre Sibiu în apropiere de localitatea Săliște la un accident rutier urmat de incendiu.

Sursă foto: ISU Sibiu
„La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, doua echipaje SMURD și o ambulanță SAJ cu medic”, potrivit ISU Sibiu.
Din primele informații nu sunt victime în interiorul mașinii.
PDATE
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe A1 km 274, sensul Sebes – Sibiu, in zona localitatii Saliste, un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean străin, a intrat în coliziune cu remorca ansamblului TIR condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Timiș.
Imediat dupa producerea coliziunii, autoturismul, in care se aflau 3 persoane, a luat foc, incendiul fiind stins in scurt timp de catre pompierii sibieni.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale nefiind înregistrate victime
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii coliziunii.
Traficul rutier este îngreunat, circulația desfășurându-se pe o singură bandă de circulație.
UPDATE, 19:05
Imediat dupa producerea coliziunii, autoturismul, in care se aflau 3 persoane, a luat foc, incendiul fiind stins in scurt timp de catre pompierii sibieni.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe A1 km 274, sensul Sebes – Sibiu, in zona localitatii Saliste, un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean străin, a intrat în coliziune cu remorca ansamblului TIR condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Timiș”, a transmis IPJ Sibiu.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale nefiind înregistrate victime. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii coliziunii.
Traficul rutier este îngreunat, circulația desfășurându-se pe o singură bandă de circulație.











