Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, în zona Broscărie.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce se afla staționat pe strada Ștefan cel Mare, un sibian în vârstă de 73 de ani a intenționat să iasă din parcare și nu ar fi acordat prioritate unui alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, domiciliat în localitatea Roșia, care se deplasa în aceeași direcție de mers, spre localitatea Daia”, a explicat Ana Mureșan, din cadrul IPJ Sibiu.
La locul accidentului a intervenit un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu . „Un bărbat de 60 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind un traumatism cranian acut. După acordarea îngrijirilor medicale, a fost transportat la UPU în stare stabilă”, a declarat Vasile Scridon, din cadrul SAJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.













