Accident pe strada Malului din Sibiu. Un motociclist a fost rănit

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident de circulație produs pe strada Malului, din municipiul Sibiu.

FOTO: arhivă

FOTO: arhivă

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Malului, la intersecția cu strada Piața Cibin, un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Sibiu, care circula în aceeași direcție cu acesta”, potrivit IPJ Sibiu.

Motociclistul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.