Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație produs pe DN 14 km 48, în localitatea Târnava.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism, având direcția de deplasare spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 77 de ani, domiciliat în localitatea Valea Viilor, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în localitatea Micăsasa, autoturism care a fost proiectat la rândul său în autoturismul din față, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în localitatea Copșa Mică.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost protectat și în primul autoturism, respectiv în cel condus de bărbatul în vârstă de 36 de ani.
O pasageră din autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 36 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 43 ani din localitatea Copșa Mică a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul rutier este îngreunat.
Acesta este al treilea accident rutier produs azi pe drumurile din județul Sibiu.
În cursul dimineții, pe autostrada A1, la kilometrul 259+650, pe sensul Sebeș–Sibiu, un tânăr de 19 ani din județul Vâlcea nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa. În urma impactului, cei doi șoferi și o pasageră au fost răniți și transportați la spital, iar traficul s-a desfășurat pe o singură bandă.
La scurt timp, din cauza coloanei de autovehicule formate în urma primului accident, s-a produs un al doilea eveniment rutier în aceeași zonă, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. O femeie de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au stabilit, în ambele cazuri, că principalele cauze probabile au fost nepăstrarea distanței de siguranță și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentelor.











