Accident la intersecția Dârstelor cu Aleea Filozofilor. Două persoane au fost rănite

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident de circulație, produs în municipiului Sibiu, la intersecția dintre strada Dârstelor și Aleea Filozofilor,  unde două autoturisme au intrat în coliziune, pe fondul neacordării de prioritate.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dârstelor, un sibian în vârstă de 44 de ani, ar fi virat la stânga pe strada Aleea Filozofilor și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un alt sibian în vârstă de 48 de ani, care se deplasa spre strada Morilor”, explică Ana Mureșan, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere. „La fața locului echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru două persoane. Un bărbat în vârstă de 48 de ani care a suferit multiple traumatisme și o femeie în vârstă de 45 de ani care a suferit un traumatism la coloana cervicală. Ambii sunt transportați la UPU Sibiu conștienți”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Fără mari probleme de trafic.