Accident la ieșirea din Brateiu. Un bărbat a ajuns în spital

Polițiștii rutieri au intervenit la un autoaccident de circulație produs pe DN 14, la ieșirea din localitatea Brateiu, unde un șofer a pierdut controlul asupra direcției și a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile.

Foto: Arhivă

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, km 59 + 600 m, la ieșirea din localitatea Brateiu, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile”, a explicat Vlad Teodosiu-Păducel, din cadrul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au ajuns de urgență un echipaj SMURD și o autospecială de stingere. „Echipajul SMURD a acordat asistență medicală celor două persoane implicate, iar în urma evaluării medicale un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost transportat la CPU Mediaș cu multiple traumatisme. Cealaltă persoane a refuzat transportul la spital”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Fără probleme de trafic.