Accident la ieșire din Boița. Trei persoane au fost evaluate medical

ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 7 la ieșire din Boița spre Vâlcea la un accident rutier. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și una de descarcerare.

sursa foto: ISU Sibiu

„La fața locului au fost evaluate medical 3 persoane. În urma evaluării medicale o femeie a fost transportată la UPU Sibiu, întrucât aceasta a suferit un traumatism abdominal. Celelalte persoane evaluate au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, sensul de mers Sibiu – Rm. Vâlcea, la ieșirea din localitatea Boița, km 247 + 300 m, un bărbat, în vârstă de 71 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de către o femeie, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Sibiu.