Accident între Mârșa și Racovița: un șofer de 26 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod. Alcoolemie de 0,66 mg/l

Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs în această seară pe DJ 105G, între localitățile Mârșa și Racovița. Mașina condusă de acesta a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un cap de pod. Polițiștii au stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

foto: Arivă

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, accidentul s-a produs în timp ce tânărul, domiciliat în Mârșa, se deplasa pe DJ 105G din direcția Mârșa către Racovița. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, șoferul a suferit vătămări corporale și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajele de intervenție și transportat la spital.

„Polițiștii rutieri au intervenit în această seară la un accident de circulație produs pe DJ 105G, între localitățile Racovița și Mârșa. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Mârșa – Racovița, un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Mârșa, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod”, a declarat Vlad Teodosiu Păducel, din cadrul IPJ Sibiu.

Un element important în anchetă îl reprezintă rezultatul testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma testării alcoolscopice, bărbatul de 26 de ani a prezentat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier”, a precizat reprezentantul IPJ Sibiu.

La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD și o autospecială de stingere.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență între localitățile Racovița și Mârșa, la un accident rutier în care o mașină a intrat într-un cap de pod. La fața locului, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat care a suferit un traumatism la nivelul mâinii. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient”, a transmis lt. Andreea Ștefan.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.